Nominalizarea lui Kevin Warsh la conducerea Fed, aprobată de Senatul SUA

V.R.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 15 mai

Kevin Warsh este alegerea preşedintelui Donald Trump pentru conducerea Fed, în contextul eforturilor Casei Albe de a-şi exercita controlul asupra băncii centrale americane. Sectorul bancar ”va fi cu ochii” pe Warsh, urmărind dacă acesta îşi va ţine promisiunea că va păstra autonomia Fed în stabilirea dobânzilor, după ce Trump l-a criticat constant pe Powell, în încercarea de a pune presiune asupra băncii centrale în vederea reducerii mai rapide a costurilor de împrumut. Următoarea şedinţă a Fed, prima pe care o va prezida Warsh, este programată pentru 16-17 iunie. (Sursa foto: facebook / The White House)

Kevin Warsh este alegerea preşedintelui Donald Trump pentru conducerea Fed, în contextul eforturilor Casei Albe de a-şi exercita controlul asupra băncii centrale americane. Sectorul bancar ”va fi cu ochii” pe Warsh, urmărind dacă acesta îşi va ţine promisiunea că va păstra autonomia Fed în stabilirea dobânzilor, după ce Trump l-a criticat constant pe Powell, în încercarea de a pune presiune asupra băncii centrale în vederea reducerii mai rapide a costurilor de împrumut. Următoarea şedinţă a Fed, prima pe care o va prezida Warsh, este programată pentru 16-17 iunie. (Sursa foto: facebook / The White House)

English Version

Senatul american l-a confirmat, miercuri, pe Kevin Warsh drept viitor preşedinte al băncii centrale a SUA (Federal Reserve - Fed), acesta urmând să-i succeadă în funcţie lui Jerome Powell, al cărui mandat se încheie astăzi, conform Reuters. Senatul a acordat, pentru confirmarea lui Warsh, 54 de voturi ”pentru” şi 45 ”împotrivă”.

Confirmarea lui Warsh vine pe fondul unor îngrijorări cu privire la independenţa băncii centrale a SUA şi la creşterea inflaţiei.

Kevin Warsh este alegerea preşedintelui Donald Trump pentru conducerea Fed, în contextul eforturilor Casei Albe de a-şi exercita controlul asupra băncii centrale americane. Sectorul bancar ”va fi cu ochii” pe Warsh, urmărind dacă acesta îşi va ţine promisiunea că va păstra autonomia Fed în stabilirea dobânzilor, după ce Trump l-a criticat constant pe Powell, în încercarea de a pune presiune asupra băncii centrale în vederea reducerii mai rapide a costurilor de împrumut. Următoarea şedinţă a Fed, prima pe care o va prezida Warsh, este programată pentru 16-17 iunie.

Sub conducerea lui Warsh, Fed va trebui să decidă nivelul dobânzilor într-o perioadă în care războiul din Iran a majorat preţurile energiei şi a complicat perspectivele privind inflaţia.

În audierea de confirmare în faţa Comisiei Bancare din Senat, de la sfârşitul lunii trecute, senatoarea Elizabeth Warren l-a acuzat pe Warsh că este o ”marionetă” pentru Trump, conform aljazeera.com.

Warsh, care a făcut parte din Consiliul Guvernatorilor băncii centrale între 2006 şi 2011, a susţinut creşterile ratelor dobânzilor în 2024, când Joe Biden era preşedintele SUA, dar şi-a schimbat opinia când Trump a preluat mandatul, pledând pentru reduceri ale dobânzilor şi reflectând apelurile lui Trump pentru tăieri mai agresive.

În ultimul an, administraţia Trump a insistat asupra unui control sporit asupra băncii centrale. Liderul de la Casa Albă a încercat să o demită pe guvernatoarea Fed, Lisa Cook, numită de Biden, pe fondul acuzaţiilor de fraudă ipotecară, şi a cerut o anchetă a Departamentului de Justiţie privind gestionarea de către Powell a unui proiect de renovare a clădirii, despre care un judecător federal a considerat că a fost un pretext pentru a-l presa pe acesta să reducă ratele dobânzilor sau să demisioneze. Departamentul de Justiţie a renunţat la anchetă după ce senatorul Thom Tillis din Carolina de Nord, membru important al Comisiei Bancare a Senatului, a declarat că nu va vota pentru avansarea lui Warsh la conducerea băncii centrale până la încheierea anchetei.

”Schimbare de regim”

Warsh, în vârstă de 56 de ani, promite ”o schimbare de regim” la banca centrală a SUA, declarând în mai multe rânduri că va tăia dobânzile, aşa cum doreşte Trump. Warsh consideră că preşedintele SUA este îndreptăţit să facă presiuni asupra băncii centrale pentru reduceri ale dobânzilor.

De menţionat că, luna trecută, la ultima sa conferinţă de presă în calitate de preşedinte al Fed, Jerome Powell a pledat pentru independenţa băncii centrale.

În reuniunea din aprilie, Fed a decis să menţină dobânda de referinţă la un interval cuprins între 3,50% şi 3,75%, în linie cu estimările. Totuşi, în şedinţa respectivă, a fost înregistrată cea mai divizată decizie în rândul membrilor Comitetului de politică monetară al Fed (FOMC) din 1992 până în prezent. Patru din cei 12 membri ai FOMC s-au opus deciziei de menţinere.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2052
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4455
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6863
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0089
Gram de aur (XAU)Gram de aur671.7496

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb