Compania Norofert, listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, a semnat un acord pentru achiziţionarea unui pachet de 60% din părţile sociale ale Expert Agribusiness SRL, producător român de seminţe cu genetică autohtonă, cu sediul în Fundulea, judeţul Călăraşi. Valoarea tranzacţiei este de 100.000 euro, sumă ce urmează a fi achitată integral până în decembrie 2026, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Expert Agribusiness activează de peste 20 de ani în cercetarea şi producţia de seminţe româneşti şi deţine peste 17 brevete pentru porumb, floarea-soarelui, grâu şi orz. Compania dispune de facilităţi de condiţionare, selecţionare, tratare şi ambalare a seminţelor şi are o echipă dedicată cercetării şi multiplicării seminţelor. În anul 2024, Expert Agribusiness a raportat o cifră de afaceri de 9,6 milioane lei şi un profit net de 0,25 milioane lei, conform comunicatului.
„Preluarea pachetului majoritar în Expert Agribusiness marchează un pas strategic important în consolidarea Norofert ca platformă integrată de soluţii agricole sustenabile pentru fermierii români. Prin integrarea geneticii româneşti în portofoliul nostru, completăm oferta tehnologică adresată fermierilor mici şi mijlocii şi creăm premisele unei colaborări pe termen lung bazate pe valoare locală şi inovaţie. Suntem convinşi că sinergia dintre capacităţile de cercetare şi producţie ale Expert Agribusiness şi ecosistemul Norofert va genera rezultate semnificative atât pentru companie, cât şi pentru agricultorii pe care îi deservim”, a declarat Vlad Popescu, Preşedintele Consiliului de Administraţie, Norofert.
Achiziţia permite Norofert extinderea activităţii pe piaţa românească, prin completarea portofoliului de produse pentru fermierii mici şi mijlocii. De asemenea, integrarea Expert Agribusiness oferă acces la o echipă de vânzări de 8 persoane şi la noi pieţe pentru produsele Norofert. Producţia loturilor semincere urmează să fie relocată parţial la ferma din Zimnicea, judeţul Teleorman, pentru optimizarea costurilor, potrivit comunicatului remis redacţiei.
Ferma Zimnicea, achiziţionată de Norofert în 2021, acoperă 1.000 ha şi este utilizată ca platformă de testare pentru tehnologiile şi inputurile ecologice ale companiei. Aproximativ 450 ha sunt dotate cu sisteme de irigaţii prin pivoţi, cu planuri de extindere la peste 700 ha în primul trimestru din 2026. Compania utilizează tehnologii avansate pentru monitorizarea culturilor şi aplicarea tratamentelor.
Norofert, fondată în anul 2000, este activă în domeniul inputurilor organice şi al cercetării pentru agricultura regenerativă. Compania dezvoltă capacităţi proprii de producţie şi ferme pilot, adresându-se atât agriculturii convenţionale, cât şi ecologice. În portofoliul său se regăsesc 85 de produse, inclusiv soluţii convenţionale lichide cu cerere în creştere.


















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.02.2026, 14:53)
De bine ce nu se subscriu mare parte din actiuni la 2,7 se cumpara la peste 3 din piata,ca-s mai bune alea,sunt autentificate la birou la etajul 2.
Seful vinde actiuni ca sa le subscrie mai ieftin si ne si spune asta.Asa faceau aia de la BNET,vindeau actiuni sa cumpere obligatiuni si pe urma dupa un timp invers.N-a iesit bine cu jongleriile astea pe propria actiune,nu se cade sa faci arbitraj cand tu esti jucatorul principal.
Cand era actiunea dublu fata de acum zicea ca nu face MCS ca e pretul prea mic in piata si nu e anul facut de atunci.Cand e sa con verteasca imprumutul nu mai e bun pretul ala dublu si nici mic,ca ar lua prea putine actiuni de banii imprumutati.
Investitorii se plictisesc la un moment dat de schemele astea si isi cauta de drum.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 23.02.2026, 16:24)
Aståzi era ultima zi de subscriere la M.C.S.
Eu am subscris prin email, nu se poate face altcumva (vinde,cumpåra) cu NRF03.
:
cele 700ha irigate dau 3producții pe an ! (Sămînță Dacică de Top!)
datorie 69mil. RON (14mil. EUR) e parfum !
și un EBITDA estimat de 12mil. RON pentru 2025 e okay !
:
șefu Popescu,
el vinde cu 3,60RON, 3,30, 3,20, 3.00, 2,80 și cumpără înapoi cu toți banii pe care îi cîștigă în felul ăsta, cumpără cu 2,70RON. O face pentru că urmărește să bage cît mai mulți bani în M.C.S. Nu o face în ideea de profit ca să-și tragă BeaMWe !
Plus că:
el și Alexe își con vertesc împrumuturile (3mil. RON) în acțiuni noi NRF!
:
Alexe putea ieșii cu profit dodoluț la 12RON, dar a rămas !
Alexe nu e Moise de la Fe Pe !
Sunt tineri și nu se laudă ca Jardel cu tricolorul, ei tac și fac !
1.2. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 23.02.2026, 16:59)
...
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.02.2026, 17:50)
ba, da invidios mai esti pe Alexe, zici a investit pe banii tai
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.02.2026, 17:55)
aia de la bnet s au panicat ca le ia roca controlu. in fine, pentru cineva care a investit in bnet pe promisiunile logo ce minus are?
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.02.2026, 17:59)
piata agri e la stele si Popescu si Alexe au imprumutat aiurea, nu? Nu ca era cu adevarat nevoie