Norvegia finanţează organizaţii româneşti cu 26 milioane de euro

C.P.
Ziarul BURSA #Companii / 13 iulie 2015

Peste 50 de întreprinderi private şi organizaţii non-guvernamentale din ţara noastră vor primi circa 26 de milioane de euro din partea Norvegiei pentru proiecte menite să le eficientizeze operaţiunile, potrivit Innovation Norway, o entitate publică în cadrul Ministerului Norvegian al Comerţului şi Industriei.

Fondurile au fost disponibile prin intermediul Programului Inovare Verde în Industria din România din cadrul Granturilor norvegiene, iar proiectele selectate se află în curs de implementare. Investiţiile vizează, printre altele, crearea de locuri de muncă, reducerea emisiilor de CO2, eficienţa energetică sau colectarea şi tratarea deşeurilor.

Reprezentanţii instituţiei au precizat: "Investiţiile în noi tehnologii ecologice şi inovarea ecologică sunt importante pentru realizarea unei creşteri economice sustenabile. În ciuda unor îmbunătăţiri în ultimii ani, România este încă în urma mediei Uniunii Europene atunci când vine vorba de eco-inovare în companii, şi în special în întreprinderile mici şi mijlocii. În acelaşi timp, există o lipsă de fonduri disponibile pentru a sprijini eco-inovarea".

Potrivit sursei citate, programul Inovare Verde în Industria din România, finanţat de Norvegia, pune la dispoziţia ţării noastre 26,6 milioane de euro în vederea creşterii competitivităţii întreprinderilor implicate şi a informării opiniei publice cu privire la avantajele producţiei ecologice şi a produselor sau serviciilor "verzi".

O bună parte dintre proiectele în curs de implementare sunt din sectorul deşeurilor, fapt explicat prin potenţialul pieţei actuale a segmentului neexploatat al colectării şi reciclării selective a deşeurilor.

Comunicatul mai arată: "Conform cu amploarea întreprinderii (numărul de angajaţi şi cifra de afaceri), cea mai mare parte a entităţilor finanţate sunt din segmentul mic şi mijlociu. Aceste date relevă faptul că segmentul IMM este interesat în obţinerea de ajutor nerambursabil, având o capacitate limitată de a accesa pieţele de capital. Analiza tipului de proiecte în curs de implementare relevă că mai mult de 50% dintre ele se referă la îmbunătăţirile de facilităţi de prelucrare, de achiziţionare de echipament pentru creşterea productivităţii şi, în acelaşi timp, optimizarea cheltuielilor cu materiile prime, utilităţi, reducerea emisiilor de CO2 şi crearea a aproximativ 470 de locuri de muncă noi".

Programul Inovare Verde în Industria din România este o arie de finanţare a Granturilor norvegiene care îşi propune să contribuie la reducerea disparităţilor socio-economice în Spaţiul Economic European (SEE). Obiectivul specific al programului este realizarea de oportunităţi de afaceri ce contribuie la ecologizarea economiei europene. Unul dintre cei mai importanţi investitori străini din ţară, cu proiecte în derulare în mai multe domenii ale economiei, Norvegia a anunţat că va finanţa cu 20 de milioane de euro şi programul RO25 "Combaterea sărăciei", menit să reducă discrepanţele dintre categoriile defavorizate şi restul societăţii noastre.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb