Novinite: O fabrică chineză de componente auto s-a deschis în Bulgaria

Z.B.
Internaţional / 9 septembrie, 09:53

Novinite: O fabrică chineză de componente auto s-a deschis în Bulgaria

Premierul Bulgariei, Rumen Radev, a inaugurat oficial noua fabrică chineză de componente auto de lângă Plovdiv, a doua investiţie chineză de acest tip din zona industrială Trakia, informează Novinite.

Investiţia în această facilitate a depăşit deja 32 milioane de euro, iar ZS Europe estimează crearea unui număr de 100 de locuri de muncă până la finalul anului, potrivit sursei citate.

Uzina va produce componente de aluminiu pentru industria auto, conform sursei menţionate.

În timpul ceremoniei de inaugurare, Radev a descris proiectul drept o dovadă a creşterii încrederii în Bulgaria în rândul investitorilor străini şi ca parte a unei schimbări mai ample a modelului economic al ţării, relatează Novinite.

„Această fabrică de ultimă generaţie, construită într-un timp record, arată că investiţiile chineze sunt importante în Bulgaria şi pot găsi o piaţă pentru produsele lor de aici pretutindeni în Europa”, a declarat premierul, potrivit sursei menţionate.

Radev a spus că Executivul doreşte ca economia bulgară să se îndepărteze treptat de un model axat pe consum, redistribuire şi forţă de muncă ieftină, conform sursei. În schimb, ţara ar trebui să atragă mai multe investiţii şi să dezvolte baze de producţie cu valoare adăugată ridicată, potrivit sursei citate.

În timpul vizitei în zona industrială Trakia, premierul a participat la lansarea construcţiei unul alt proiect industrial, unde vor fi produse consumabile medicale, adaugă Novinite. Valoarea investiţiei este estimată la 7 milioane de euro, mai adaugă Novinite.

De asemenea, Radev a inspectat lucrările de construcţie la un proiect major de infrastructură rutieră din regiunea Plovdiv, potrivit Novinite.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2523
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5224
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1184
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.2108

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb