Nuclearelectrica anunţă că reactoarele de la Cernavodă au funcţionat la putere nominală în perioada Paştelui

S.B.
Piaţa de Capital / 22 aprilie

Nuclearelectrica anunţă că reactoarele de la Cernavodă au funcţionat la putere nominală în perioada Paştelui

Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala de la Cernavodă, anunţă că reactoarele 1 şi 2 au funcţionat la putere nominala în perioada sărbătorilor pascale, potrivit news.ro.

Iniţial, compania a anunţat, în seara zilei de 17 aprilie, că cele două reactoare ale centralei nucleare din Cernavodă vor funcţiona la putere redusă, în perioada sărbătorilor pascale, conform necesităţilor de echilibrare a Sistemului Energetic Naţional.

"SNN informează acţionarii şi investitorii că potenţiala reducere de putere a Unităţilor 1 şi 2 CNE Cernavodă, anunţată prin raport curent în data de 17.04.2025, nu a mai fost necesară. Unităţile 1 şi 2 au funcţionat la putere nominala în perioada sărbătorilor pascale", informează compania.

Cele două reactoare au o putere instalată de circa 700 MW.

Producţia de energie a Nuclearelectrica a scăzut anul trecut cu 2,7%, la 10.019 GWh, de la 10.294 GWh în 2023. Profitul net a scăzut cu 31,9%, în 2024, la 1,7 miliarde lei, comparativ cu 2,5 miliarde lei în 2023.

Veniturile din exploatare au fost mai mici cu 36,9% în sumă de 4,79 miliarde lei (de la 7,58 miliarde lei în 2023).

Sucursala Nuclearelectrica (CNE) Cernavodă operează două unităţi nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unităţi din cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear şi a realizat ciclul integrat al combustibilului prin achiziţia unei linii de prelucrare a concentratului de uraniu, pentru a susţine proiectele de investiţii pe termen lung ale companiei.

Nuclearelectrica contribuie cu peste 18% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% la producţia totală de energie fără CO2 în România.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. o veste f buna avand in vedere consumul f scazut in aceasta perioada!

    Despre inlocuirea combustibilului traditional cu cel ANEEL cand? Reactoarele de tip Candu (Cernavoda) si PHWR sunt compatibile cu ANEEL. The future is thorium!

    1. E un nene Karl denninger care vorbește despre toriu de 20 de ani. E gingaș.

      Nivelul de securitate specific unei centrale nucleare nu merită bătaia de cap pt. fitecine.

      Pe scurt... prostii... pt. copii. 

      Asa au spus multi despre fotovoltaice inainte. La fel si despre caile ferate si trenuri, si despre femeile la locuri de munca, si despre tarani la scoli. Chinezii au anuntat un succes mare de curand, alimentand cu combustibil fresh un reactor pe toriu cu sare topita in timp ce acesta functiona sa genereze curent. Chinezii au marturisit ca s-au folosit din plin de cercetarile Americanilor din anii 60, care au fost lasat balta, si s-au descurcat singuri dupa acel punct. Reactorul asta experimental e localizat in desertul Gobi. Tehnologia ANEEL, care e americana, permite reactoarelor sa utilizeze si plutoniul pe post de combustibil - perfect pt reducerea stocurilor de plutoniu din lume. A avut Ceausescu impreuna cu comunistii lui si impreuna cu natii capitaliste precum canadienii sa investeasca in reactoare, si ne dam noi destepti ca n-avem nevoie, ba avem! Avem doua reactoare care pot folosi combustibil pe toriu in viitor, si care le va extinde viata si randamentul economic.

      Da, exact la fel... pionerule! :

      Ce mai face Tesla? De ce BEV nu trece de 1% din parcul auto? :

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3787
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3042
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8518
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.6339

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb