Nusco Imobiliara listează obligaţiuni de 25 milioane lei pe Sistemul Multilateral al Bursei de Valori Bucureşti

A.B.
Piaţa de Capital / 28 octombrie, 14:05

Nusco Imobiliara listează obligaţiuni de 25 milioane lei pe Sistemul Multilateral al Bursei de Valori Bucureşti

Compania Nusco Imobiliara S.A., dezvoltator român activ în segmentul rezidenţial, office, retail şi hotelier, a listat marţi, 28 octombrie 2025, prima sa emisiune de obligaţiuni corporative garantate, în valoare totală de 25 milioane lei, pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), potrivit unui comunicat BVB.

Obligaţiunile NUSCO28, în număr total de 250.000 de unităţi, au o dobândă fixă de 9%, plătibilă trimestrial, şi ajung la maturitate pe 5 august 2028. Plasamentul privat s-a desfăşurat între 17 decembrie 2024 şi 31 ianuarie 2025, fiind subscris de 15 investitori instituţionali.

„Listarea la Bursa de Valori Bucureşti a obligaţiunilor Nusco către publicul larg reprezintă un pas important pentru noi, o confirmare că proiectele noastre sunt solide şi că încrederea investitorilor români în dezvoltarea pieţei locale creşte”, a declarat Michele Nusco, CEO Nusco Imobiliara.

La rândul său, Remus Vulpescu, CEO al BVB, a subliniat că Sistemul Multilateral de Tranzacţionare oferă companiilor solide o sursă alternativă de finanţare faţă de creditul bancar, cu cerinţe de raportare adaptate şi transparenţă suficientă pentru investitorii avizaţi.

Admiterea la tranzacţionare a fost intermediată de BRK Financial Group, în calitate de consultant autorizat. „Prin listarea obligaţiunilor Nusco, vedem încă un dezvoltator imobiliar important care face primul pas către piaţa de capital. Le mulţumim investitorilor pentru încredere şi instituţiilor pieţei pentru colaborare”, a declarat Ovidiu-George Dumitrescu, Director General Adjunct al BRK Financial Group.

Fondurile obţinute din această emisiune vor fi folosite pentru finanţarea activităţii curente şi dezvoltarea Fazei II a proiectului Nusco City, iniţiat în 2023 şi programat să fie finalizat în 2026. Proiectul are o suprafaţă construită de 69.450 mp, cu 828 de apartamente şi 994 de locuri de parcare, iar valoarea brută de dezvoltare este estimată la 196 milioane de euro.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Dormeam mai linistit daca brk26 erau garantate precum NUSCO28

    1. Lasa, bre, ca au si ei NFT-urile lor, FRB, CAB, REIT si pe Kiss ala-i tiparnita de bani a Romaniei

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dezbaterea BURSA “Fondul Proprietatea, încotro?”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0844
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3825
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5115
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7679
Gram de aur (XAU)Gram de aur574.4443

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
targuldeturism.ro
cpbucharest.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb