Actualizare - Sorin Grindeanu: „Nu am avizat vânzarea niciunei companii”
Oana Gheorghiu publică, pe Facebook, un document pe care îl consideră „dovada minciunii” preşedintelui PSD Sorin Grindeanu, pe care îl acuză că a avizat personal listarea la bursă a unor companii de stat, deşi a invocat tocmai oprirea acestui proces ca justificare pentru dărâmarea Guvernului condus de Ilie Bolojan.
Potrivit postării, în documentul a cărui autenticitate Oana Gheorghiu spune că a verificat-o şi confirmat-o, Sorin Grindeanu, în calitatea sa de ministru al Transporturilor în anul trecut, a avizat listarea la bursă a următoarelor companii de stat: TAROM, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime, Societatea Carpatica Feroviar România, Compania Naţională Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia.
Aceeaşi sursă precizează că în acelaşi document sunt propuse pentru listare şi CEC Bank, Poşta Română, Loteria Română, Imprimeria Naţională, Eximbank, Romarm, Cuprumin, Societatea Naţională a Sării Salrom, Romgaz, Oil Terminal, Complexul Energetic Oltenia, Elcen, CNAIR, Uzina Termoelectrică Midia şi Societatea Naţională a Apelor Minerale.
Conform postării Oanei Gheorghiu, documentul pe care l-a primit şi verificat cuprinde lista completă a companiilor, argumentaţia, calendarul şi planul de acţiune - toate avizate de Sorin Grindeanu. Aceeaşi sursă arată că documentul menţionează următoarele justificări ale listării: este o recomandare a OECD, este un obiectiv asumat prin PNRR şi este necesar pentru atingerea jalonului 443, fiind nevoie de selectarea unor intermediari autorizaţi, adoptarea de hotărâri de guvern şi pregătirea ofertelor publice.
„Aşadar, domnul Sorin Grindeanu l-a dat jos pe Ilie Bolojan pentru că acesta din urmă voia listarea companiilor de stat. Adică exact ceea ce domnul Sorin Grindeanu avizase el însuşi anul trecut”, scrie Oana Gheorghiu în postarea sa.


















































Opinia Cititorului