OAR Bucureşti aniversează Ziua Mondială a Arhitecturii

F.S.
Cultură / 1 octombrie 2018

OAR Bucureşti aniversează Ziua Mondială a Arhitecturii

Ordinul Arhitecţilor Filiala Teritorială Bucureşti, prin Anuala de Arhitectură Bucureşti 2018, invită tinerii arhitecţi şi designeri să participe la un concurs de arhitectură al cărui scop este proiectarea şi reamenajarea magazinului Meşteshukar ButiQ, o întreprindere socială care promovează meşteşugurile tradiţionale rome şi româneşti, conform unui comunicat remis Redacţiei noastre.

Concursul reprezintă una dintre acţiunile prin care OAR Bucureşti doreşte să contribuie la dezvoltarea profesională a arhitecţilor prin implicarea acestora în proiecte concrete prin care îşi vor îmbunătăţi competenţele.

"Ne propunem să avem un rol activ în educarea şi orientarea în carieră a arhitecţilor", a declarat arhitectul Emil Ivănescu, preşedinte al OAR Bucureşti.

În cadrul concursului, prin efortul comun al partenerilor, sunt oferite cinci premii a căror valoare depăşeşte 5.000 de euro. Propunerile de proiectare şi reamenajare a spaţiului Meşteshukar ButiQ vor fi evaluate de un juriu specializat din mediul de construcţii, iar soluţia arhitecturală câştigătoare va fi recompensată cu un premiu de 3.000 de euro şi va fi implementată de către echipa de proiect.

"Crearea unei culturi care consideră concursul de arhitectură drept cea mai bună soluţie la provocările companiilor sau ale oraşelor trebuie încurajată şi promovată ca alternativă la licitaţii atât în mediul privat, cât şi în sectorul public", a adăugat arhitectul Emil Ivănescu.

Concursul a fost lansat astăzi, de Ziua Mondială a Arhitecturii, pentru a marca această dată într-un mod relevant pentru profesia de arhitect.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2390
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5912
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6838
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0731
Gram de aur (XAU)Gram de aur598.3364

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb