Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) îşi deschide luni Adunarea anuală, având pe ordinea de zi un tratat privind pandemiile şi retragerea Statelor Unite şi a Argentinei, în timp ce lumea este în alertă din cauza focarelor de hantavirus şi Ebola, potrivit news.ro.
Recenta reapariţie a hantavirusului şi a Ebola, care nu figurau pe ordinea de zi, ar trebui să fie abordată în cadrul discuţiilor acestei a 79-a Adunări Generale, care se desfăşoară până sâmbătă la Geneva.
Va fi în special „interesant de văzut” cum hantavirusul „va fi folosit în special de OMS pentru a exercita presiune” asupra statelor care doresc să părăsească organizaţia, pentru ca acestea să rămână, a declarat recent pentru AFP un diplomat, sub acoperirea anonimatului.
Adunarea Mondială a Sănătăţii (AMS) are loc după un an dificil pentru OMS, fragilizată de decizia lui Donald Trump de a retrage Statele Unite din organizaţie şi de scăderea contribuţiilor internaţionale, care a obligat-o să reducă bugetul şi personalul.
„Situaţia este acum stabilă şi mergem mai departe”, declara la sfârşitul lunii aprilie directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
„Situaţia rămâne fragilă, dar au reuşit să mobilizeze cea mai mare parte a fondurilor” necesare pentru următorii doi ani, a subliniat pentru AFP Surie Moon, codirectoare a Centrului pentru Sănătate Globală al Institutului Universitar de Studii Internaţionale din Geneva.
Potrivit acesteia, criza legată de hantavirus ilustrează clar „de ce lumea are nevoie de o OMS eficientă, demnă de încredere, imparţială şi dotată cu o finanţare sigură”.





















































Opinia Cititorului