OMV Petrom anunţă o nouă descoperire de gaze naturale în Spineni, judeţul Olt

A.B.
Piaţa de Capital / 3 iulie, 09:41

OMV Petrom anunţă o nouă descoperire de gaze naturale în Spineni, judeţul Olt

OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, a anunţat descoperirea unui nou zăcământ de gaze naturale în localitatea Spineni, situată la aproximativ 70 de kilometri nord-est de Craiova, potrivit unui comunicat BVB. Descoperirea a fost făcută prin sonda de explorare 1 Spineni, forată până la o adâncime de 4.800 de metri. Testele efectuate au confirmat prezenţa gazelor naturale şi a condensatului, indicând un potenţial de producţie de aproximativ 180.000 de metri cubi de gaze naturale şi 25 de metri cubi de condensat pe zi - echivalentul a 1.300 barili echivalent petrol (bep) pe zi.

Zăcământul a fost identificat pe baza datelor obţinute în urma studiului seismic 3D Spineni, desfăşurat în anul 2022 în perimetrul X Craiova. OMV Petrom a investit până acum aproximativ 15 milioane de euro în faza de explorare a proiectului.

Reprezentanţii companiei afirmă că descoperirea este una comercială, iar următorul pas îl reprezintă aprobarea planului de dezvoltare. Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru Explorare şi Producţie, a declarat că în anul 2025 compania îşi propune investiţii de 5,8 miliarde de lei în segmentul de Explorare şi Producţie, aproape jumătate fiind alocate operaţiunilor onshore. Acestea se desfăşoară în paralel cu avansarea proiectului strategic offshore Neptun Deep, care implică investiţii majore.

OMV Petrom produce anual aproximativ 40 de milioane bep şi operează o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone pe an, precum şi o centrală electrică pe gaze de 860 MW. Reţeaua de distribuţie a grupului numără aproximativ 780 de benzinării în România şi în ţările vecine, sub brandurile OMV şi Petrom.

Compania este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, cu aproximativ 44 miliarde de euro plătite sub formă de taxe, impozite şi dividende în perioada 2005-2023, şi investiţii totale de 20 miliarde de euro în acelaşi interval. OMV Petrom este listată la Bursa de Valori Bucureşti, cu 28,1% din acţiuni aflate în circulaţie liberă, iar acţionariatul său include atât investitori români - statul deţinând 20,7% prin Ministerul Energiei - cât şi compania austriacă OMV Aktiengesellschaft, care controlează 51,2%.

Compania şi-a asumat obiectivul de a reduce treptat emisiile de carbon şi de a atinge neutralitatea emisiilor în operaţiunile proprii până în anul 2050.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. bhulishhh

    to the moon 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Nu reușesc să deslușesc comportamentul investitorilor. Creste bursa de parcă ieri, Bolojan ar fi anunțat creștere economică de 10%.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0603
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2917
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4141
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8612
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb