ONU, sectorul financiar şi schimbările climatice

Ziarul BURSA #Internaţional #Mediu /

ONU, sectorul financiar şi schimbările climatice

Impactul schimbărilor climatice asupra sectorului financiar a devenit o preocupare majoră pentru Organizaţia Naţiunilor Unite. Guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, va conduce eforturile Naţiunilor Unite de a determina sectorul financiar să ia măsurile corecte legate de riscurile implicate de schimbările climatice. Anunţul a fost făcut de secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Înaltul oficial a spus că Mark Carney, al cărui mandat la conducerea Băncii Angliei va înceta pe 31 ianuarie, "va fi un pionier remarcabil în convingerea sectorului financiar să ia măsuri în privinţa climei".

Secretarul general al ONU a declarat într-o conferinţă de presă organizată înaintea începerii summitului ONU pentru climă de la Madrid, că Mark Carney va fi trimisul special al ONU pentru măsuri în domeniul climă şi finanţe legate de climă, începândd de anul viitor. Funcţia a fost deţinută de miliardarul Michael Bloomberg, fost primar al New York City, dar a demisionat în noiembrie, cu puţin timp înainte să depună documentele pentru candidatura sa la preşedinţia Statelor Unite, informează news.ro. Carney a vorbit pentru prima oară despre riscurile implicate de schimbările climatice pentru sectorul financiar în 2015, iar de atunci a cerut un management mai bun al ris-curilor, supraveghere şi transparenţă. Acesta a mai vorbit despre"active blocate" - zăcăminte de cărbune, petrol şi gaze care s-ar putea devaloriza dacă lumea va renunţa la carbon - şi a deplâns lipsa de transparenţă legată de efectul încălzirii globale pentru posibile investiţii de ordinul miilor de miliarde de dolari. Carney se află la conducerea Băncii Angliei de aproape şapte ani, iar anterior a condus Banca Canadei şi a lucrat la Goldman Sachs.

Banca Angliei a anunţat că Mark Carney va încerca să impună ca impactul schimbărilor climatice să ocupe un loc central în raportarea financiară, managementul riscului la calcularea câştigurilor, înainte de un summit global care va avea loc la Glasgow în noiembrie 2020.

"Raportările referitoare la riscurile climatice trebuie să fie mai cuprinzătoare, managementul riscurilor climatice trebuie să se transforme, iar inves-tiţiile pentru o lume cu compensarea totală a emisiilor de carbon trebuie să devină curente", a afirmat Carney într-un comunicat. Aproximativ 70 de ţări s-au angajat să compenseze în totalitate emisiilor de carbon cu măsuri precum captarea carbonului sau plantarea de copaci, până în 2050. Săptămâna trecută, guvernatorul băncii centrale germane, Bundesbank, Jens Weidmann, a declarat că măsurile legate de schimbările climatice sunt atribuţia guvernelor.

Dar noua şefă a Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a promis să discute problemele legate de sustenabilitate într-o evaluare strategică viitoare. Banca Angliei a anunţat că Mark Carney va câştiga 1 dolar pe an în noua funcţie, cu aproape 1,15 milioane dolari mai puţin decât salariul său de la banca centrală. Carney ar fi trebuit să îşi încheie mandatul la Banca Angliei în 2018, dar şi-a prelungit activitatea pentru a gestiona tranziţia Brexitului. Succesorul său nu a fost anunţat încă, iar Carney a semnalat că îşi va prelungi activitatea şi dincolo de 31 ianuarie, data de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, dacă va fi necesar.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Hidroelectrica
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS