ZIARUL BURSA

03 decembrie
Ilustraţie de MAKE

Justiţia, cuiul lui Orban

George MarinescuPolitică / 03 decembrie

Justiţia pare să fie din nou în centrul atenţiei, aceste zile fiind marcate de o serie de acţiuni în domeniu, cu impact atât asupra activităţii magis­traţilor, cât şi pe scena politică.

"Puterea Siberiei", pregătită să schimbe calculele în energie

PRIMUL GAZODUCT RUSIA-CHINA"Puterea Siberiei", pregătită să schimbe calculele în energie

Vlad DobreaInternaţional / 03 decembrie

Costul gazoductului lansat ieri - circa 55 miliarde dolari  

China urmează să cumpere gaze din Rusia de peste 400 miliarde dolari, în următorii 30 de ani

Rusia a inaugurat, ieri, primul său gazoduct spre China, acesta fiind, de altfel, unul din cele trei mari gazoducte destinate să îi consolideze poziţia de cel mai mare exportator mondial de gaze naturale, transmite AFP.

Ionuţ Leahu a spus: "Vreau să fim pregătiţi pentru listarea direct în Piaţa Principală a BVB, iar pentru asta trebuie ca EBITDA să fie mai mare de zece milioane de euro".

IONUŢ LEAHU:"Listarea Clinicilor Dr. Leahu la BVB, probabil în 2026"

ANDREI IACOMIPiaţa de Capital / 03 decembrie

Ionuţ Leahu, fondatorul Clinicilor Dentare Dr. Leahu, ţinteşte listarea lanţului de unităţi stomatologice direct în Piaţa Principală a BVB, printr-o operaţiune de majorare de capital ce se va derula, probabil, în anul 2026, atunci când emitentul va fi pregătit pentru a face acest pas, a spus ieri, fondatorul companiei, cu ocazia lansării pe segmentul alternativ al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a titlurilor obligatare ale reţelei stomatologice, ce iniţial au fost vândute printr-un plasament privat, derulat la finele lunii octombrie.

Câte voturi merită PSD?

Cătălin AvramescuEditorial / 03 decembrie

Cătălin Avramescu

Cifrele seci, mai întâi. În alegerile europarlamentare din mai 2019, PSD a primit 2.040.765 de voturi. Altfel spus, 22,5% din totalul sufragiilor exprimate. Este mult sau este puţin?

Ediţia din 03.12.2019
Ediţia din 13.12.2019
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Lifestyle

Ministerul Justiţiei caută procurori şefi

GHEORGHE IORGOVEANUPolitică / 03 decembrie

USR solicită oprirea procedurii până la modificarea legilor justiţiei, în acord cu recomandările din rapoartele MCV şi GRECO şi cu Opiniile Comisiei de la Veneţia 

Ministerul Justiţiei a lansat, ieri, procedura de selecţie a procurorului...

Tudorel Toader

Realitatea distorsionată a lui Tudorel Toader

GEORGE MARINESCUPolitică / 03 decembrie

Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, este nemulţumit că guvernul Orban doreşte să îl schimbe din funcţia de reprezentant al ţării noastre în cadrul Comisiei de la Veneţia. Şi, din acest motiv, a trimis o scrisoare către preşedintele...

Laura Codruţa Kovesi

Kovesi, în faţa Consiliului JAI al Uniunii Europene

Gheorghe IorgoveanuPolitică / 03 decembrie

Laura Codruţa Kovesi, primul procuror şef al Parchetului European urmează să îşi prezinte, astăzi, în faţa miniştrilor de justiţie şi de interne din cadrul Uniunii Europene, viziunea şi planurile pentru instituţia pe care o conduce. Prezentarea...

Suez se restructurează

Suez se restructurează

ALINA VASIESCUInternaţional / 03 decembrie

Grupul francez de utilităţi Suez a anunţat, ieri, că, începând de luna viitoare, va avea o nouă structură de business, pe care a stabilit-o ca parte a strategiei sale generale de îmbunătăţire a rezultatelor financiare.

Economia Turciei revine pe creştere

Internaţional / 03 decembrie

Economia Turciei a crescut cu 0,9% în trimestrul al treilea din 2019, comparativ cu perioada similară din 2018, înregistrând primul avans din acest an, după trei trimestre de declin consecutiv, transmit DPA şi Reuters.

ONU, sectorul financiar şi schimbările climatice

ONU, sectorul financiar şi schimbările climatice

Internaţional / 03 decembrie

Impactul schimbărilor climatice asupra sectorului financiar a devenit o preocupare majoră pentru Organizaţia Naţiunilor Unite. Guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, va conduce eforturile Naţiunilor Unite de a determina sectorul financiar să...

Turismul "de toamnă" este în creştere

O.D.Companii / 03 decembrie

Turismul autohton traversează o perioadă bună. Sosirile înregistrate în unităţile de primire turistică au crescut cu 1,2% în octombrie, faţă de aceeaşi lună din 2018, iar înnoptările au înregistrat un avans de 2,4%, potrivit datelor anunţate de...

Lichiditate de 24 milionane de lei, sub media anului

BVBLichiditate de 24 milionane de lei, sub media anului

ANDREI IACOMI Piaţa de Capital / 03 decembrie

Rulajul înregistrat în prima zi de tranzacţionare a săptămânii s-a situat la doar 24,35 milioane de lei, atât sub cel din şedinţa anterioară, de 36,5 milioane de lei, cât şi sub media anului, de 39,6 milioane de lei, într-o şedinţă în care toate...

Grupul Holzindustrie Schweighofer devine HS Timber Group

E.O.Companii / 03 decembrie

Grupul Holzindustrie Schweighofer devine HS Timber Group, iar fabricile sale - cele trei unităţi de fabricare a cherestelei (Sebeş, Rădăuţi, Reci) şi fabrica de panouri din lemn masiv din România (Siret), împreună cu fabrica de cherestea din...

MACRO NEWSLETTER 3 Decembrie 2019

MACRO NEWSLETTER 3 Decembrie 2019

Macroeconomie / 03 decembrie

Volumul vânzărilor retail din Germania şi-a temperat creşterea anuală în octombrie 2019, până la 0,8%, de la 3,4% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 1,9%, după o stagnare în luna anterioară. Volumul vânzărilor de produse...

DTLAWYERS
Apanova
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
daccaworking.ro
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo