OpenAI analizează lansarea unor produse de sănătate pentru consumatori

S.B.
Companii / 11 noiembrie 2025

OpenAI analizează lansarea unor produse de sănătate pentru consumatori

OpenAI ia în considerare dezvoltarea unor instrumente de sănătate pentru publicul larg, printre care un asistent medical personal bazat pe inteligenţă artificială, potrivit unui raport publicat luni de Business Insider, care citează surse apropiate companiei, potrivit news.ro.

Gigantul din spatele ChatGPT îşi propune astfel să se extindă dincolo de oferta sa centrală de produse AI. OpenAI a refuzat să comenteze informaţia, însă mişcarea vine după o serie de angajări strategice care sugerează o direcţie clară spre sectorul medical.

În iunie, compania l-a numit pe Nate Gross, cofondator al reţelei pentru medici Doximity, în funcţia de director de strategie medicală, iar în august a adus-o pe Ashley Alexander, fostă executivă la Instagram, în rolul de vicepreşedinte pentru produse de sănătate.

La conferinţa HLTH din octombrie, Gross a declarat că ChatGPT atrage circa 800 de milioane de utilizatori activi săptămânal, o parte semnificativă dintre aceştia folosind platforma pentru a solicita sfaturi medicale sau informaţii legate de sănătate.

OpenAI nu este singura companie tehnologică interesată de domeniul medical. Giganţi precum Google, Amazon şi Microsoft au încercat anterior să ofere utilizatorilor acces şi control asupra datelor lor medicale, însă cu succes limitat.

Google şi-a închis serviciul de evidenţă medicală în 2011, Amazon a renunţat în 2023 la brăţara de fitness Halo, iar Microsoft a închis platforma HealthVault din cauza lipsei de adopţie la scară largă.

Dacă OpenAI va reuşi să creeze un asistent medical AI funcţional şi sigur, acesta ar putea deveni primul instrument de sănătate digitală cu potenţial global construit pe baza unui model conversaţional de inteligenţă artificială, integrând analiza datelor, consilierea personalizată şi educaţia medicală într-o singură platformă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb