Opoziţia scapă liderii sindicali de prevederile legii ANI

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 18 august 2010

Senatorii din comisiile juridică şi pentru drepturile omului au eliminat, ieri, prin vot, o prevedere din Legea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) care obliga liderii sindicali să depună declaraţii de avere şi de interese, potrivit Mediafax.

Senatorii PSD şi PNL din cele două comisii au votat pentru un amendament prin care se elimina, din textul adoptat de Camera Deputaţilor, prevederea care obliga la depunerea de declaraţii de avere şi de interese şi preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii şi trezorierii federaţiilor şi confederaţiilor sindicale.

Argumentele oferite de PSD şi PNL au constat în preluarea unor convenţii sindicale mondiale, invocate şi de sindicaliştii români, care arătau că liderii de sindicat nu pot fi obligaţi să îşi declare averea întrucât nu derulează fonduri publice.

Contraargumentul invocat de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a fost unul de natură morală.

Ministrul a susţinut că, strict formal, nu poate contrazice motivaţia invocată de sindicate, dar că ministerul a introdus şi liderii de sindicate în sfera de aplicabilitate a Legii ANI ca "o invitaţie să se alinieze clasei politice". Votul final asupra legii ANI urmează să fie dat, în perioada următoare, în plenul Senatului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb