Parlamentarii nu mai au timp decît pentru campanie electorală

L.C.
Ziarul BURSA #Politică / 7 mai 2004

Senatorii nu au reuşit, ieri, să voteze cîteva legi importante, din cauza absenţei de la muncă a jumătate dintre parlamentari. Deşi nu au vacanţă sau concediu, senatorii şi-au permis să lipsească de la lucrări, pentru că voinţa partidului e mai importantă decît cea a cetăţeanului, care îi plăteşte. Absenţa în masă a parlamentarilor se explică prin implicarea multor senatori în campania electorală pentru alegerile locale. Cei care nu candidează s-au dus în teritoriu ca să-i susţină pe candidaţii din propriile circumscripţii. Aşa se face că preşedintele de şedinţă, Doru Ioan Tărăcilă, a trebuit să amîne votul final pentru cele 12 proiecte de lege înscrise pe ordinea de zi din cauza neîntrunirii cvorumului necesar de 71 de senatori.

După 45 de minute de la începerea şedinţei, în sală se aflau doar 59 de senatori, din 141, cîţi sînt în total. Din cauza neîntrunirii cvorumului, validarea de către plen a senatorului Ion Predescu pentru Curtea Constituţională a fost amînată pentru lunea viitoare. Printre proiectele amînate de Senat se numără propunerea legislativă privind cercetarea sociologică a opiniei publice şi proiectul de lege privind pensiile ocupaţionale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb