Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA anunţă că s-a alăturat reţelei globale UN Women, devenind membru al Women, Peace and Security and Humanitarian Action (WPS-HA) Compact, o platformă globală care reuneşte peste 250 de state, organizaţii internaţionale, instituţii publice, organizaţii ale societăţii civile şi reprezentanţi ai mediului de afaceri, angajaţi în implementarea Agendei „Femeile, Pace şi Securitate” şi în promovarea acţiunii umanitare la nivel global, se arată într-un comuniat de presă remis redacţiei.
Andreea Negru, Preşedinta Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA, a declarat: „Aderarea PEFA la The Compact sub egida UN Women reprezintă o recunoaştere a rolului pe care organizaţia noastră îl are în promovarea leadershipului, antreprenoriatului şi a participării femeilor la dezvoltarea economică şi socială. Vocea femeilor în business reprezintă vocea unei economii puternice - aproape 25% din PIB-ul României este generat de afacerile conduse de femei. Prin această iniţiativă, consolidăm parteneriate care transformă leadershipul feminin într-un catalizator al dezvoltării economice, al păcii şi al progresului durabil”.
PEFA îşi reafirmă angajamentul de a contribui activ la implementarea obiectivelor asumate prin Compact, în special prin dezvoltarea de parteneriate şi programe care susţin participarea femeilor în procesele economice şi de decizie.
Lorena Stoian, Prim-Vicepreşedinte PEFA, susţine: „Participarea femeilor la procesele economice şi decizionale reprezintă astăzi o condiţie esenţială pentru o dezvoltare sustenabilă şi o economie competitivă. Prin aderarea la The Compact, sub egida UN Women, PEFA îşi consolidează rolul de catalizator al dialogului şi cooperării dintre mediul de afaceri, instituţiile publice şi organizaţiile internaţionale, promovând antreprenoriatul, leadershipul şi contribuţia femeilor la dezvoltarea economică şi socială”.
Potrivit comunicatului de presă, în cadrul acestui demers, PEFA îşi asumă promovarea principiului Business-to-Business, prin dezvoltarea unor mecanisme de colaborare între comunităţile de afaceri, cu scopul de a facilita transferul de competenţe, schimbul de bune practici şi implicarea activă a femeilor antreprenor în multiplicarea modelelor de succes şi în consolidarea rezilienţei economice.
Colonel (r.) Manuela Mihai, Ambasador PEFA pentru Relaţii Internaţionale, consideră: "Agenda Femeile, Pacea şi Securitatea confirmă faptul că dezvoltarea economică, securitatea şi leadershipul feminin sunt piloni complementari ai unei societăţi reziliente. Implicarea activă a mediului de afaceri şi creşterea participării femeilor în procesele de decizie contribuie la construirea unor comunităţi stabile, prospere şi mai bine pregătite să răspundă provocărilor actuale. PEFA îşi asumă un rol activ în consolidarea cooperării internaţionale şi în promovarea unor parteneriate cu impact durabil pentru dezvoltarea economică şi socială.”
Prin această nouă calitate, PEFA îşi consolidează poziţia de organizaţie patronală implicată în promovarea antreprenoriatului, a egalităţii de şanse şi a cooperării internaţionale, contribuind la implementarea obiectivelor globale privind dezvoltarea durabilă, pacea şi securitatea. PEFA va continua să dezvolte iniţiative şi proiecte care conectează mediul de afaceri cu instituţiile naţionale şi internaţionale, promovând leadershipul, educaţia şi cooperarea economică drept instrumente esenţiale pentru construirea unei economii competitive şi incluzive, se arată în comunicat.





















































Opinia Cititorului