PENTRU ÎNCURAJAREA RECICLĂRII, Autorităţile locale vor aplica opţional principiul "Plăteşti pentru cât arunci"

George Forcoş
Politică / 12 octombrie 2016

Autorităţile publice au, începând din acest an, posibilitatea aplicării unui nou instrument economic, care are la bază principiul "Plăteşti pentru cât arunci", instrument cu scopul de a încuraja reciclarea deşeurilor, informează Executivul prin intermediul unui comunciat trims Redacţiei.

"Aplicarea acestui instrument are drept scop reducerea cantităţii de deşeuri care ajunge la depozitare şi creşterea ratei de reutilizare/reciclare. Acest principiu se bazează pe două direcţii de ghidare ale politicii de mediu: «poluatorul plăteşte» şi «responsabilitatea comună» şi se aplică în moduri diferite atât în state membre UE, cât şi în alte ţări, în funcţie de frecvenţa de preluare a deşeurilor, tipul de recipienţi, cantitatea şi tipul de deşeu şi de condiţiile tehnico-economice locale", se menţionează în comunicatul citat.

Modificările introduse prin ordonanţa de urgenţă adoptată astăzi vizează: eliminarea obligativităţii existenţei Planurilor Regionale de gestionare a deşeurilor; introducerea de obligaţii etapizate privind nivelul de pregătire pentru reutilizare, reciclare şi alte operaţiuni de valorificare materială, inclusiv operaţiuni de umplere, rambleiere care utilizează deşeuri pentru a înlocui alte materiale, ale persoanelor juridice pe numele cărora sunt emise autorizaţiile de construcţie/demolări care să ajute la îndeplinirea, până în 2020, a unui nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare şi alte operaţiuni de valorificare materială de minimum 70% din masa cantităţilor de deşeuri nepericuloase provenite din activităţi de construcţie şi desfiinţări; crearea bazei legale pentru elaborarea de reglementări care să asigure gestionarea deşeurilor provenite din construcţii şi desfiinţări, conform cerinţelor Comisiei Europene.

Pentru implementarea acestui principiu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor va elabora un Ghid de aplicare a prevederilor propuse, care va oferi autorităţilor publice locale posibilitatea de a alege cele mai potrivite şi mai eficiente metode de aplicare la nivel local, în funcţie de specificul şi contextul tehnico-economic.

Producătorii de deşeuri şi autorităţile publice locale sunt obligaţi să atingă, până la 31 decembrie 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare a deşeurilor cum ar fi hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile menajere şi, după caz, provenind din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deşeuri sunt similare deşeurilor care provin din gospodării, de minimum 50% din masa totală. Potrivit raportărilor la Eurostat, rata de reciclare în România la nivelul anului 2013 a fost de 4,3%, iar rata de reciclare şi compostare este de 13,4%, în condiţiile în care obiectivele de reutilizare reciclare sunt de 50%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb