Sectorul SIF de la Bursă a încheiat şedinţa de azi cu un plus de 1,92%
F. A.Piaţa de Capital / 20 ianuarie 2010
F. A.Piaţa de Capital / 20 ianuarie 2010
F. A.Piaţa de Capital / 20 ianuarie 2010
Ştefania CiocîrlanZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 ianuarie 2010
IZABELA SÎRBUZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 ianuarie 2010
În condiţiile în care potenţialul ridicat al pieţei de capital din ţara noastră este încă limitat de aversiunea la risc a investitorilor, analiştii grupului bancar austriac "Erste Bank" mizează pe termen lung pe cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), preconizând pentru acestea aprecieri de până la 70%, conform celui mai recent raport emis de instituţie.
ŞTEFANIA CIOCÎRLANZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 ianuarie 2010
Neînţelegerile de mai bine de jumătate de an dintre indienii de la "ArcelorMittal", proprietarii combinatului siderurgic de la Galaţi, şi "Comvex" Constanţa (simbol CMVX) privind tarifele percepute de operatorul portuar ar putea să se prelungească şi în 2010, cu consecinţe negative asupra companiei constanţene, dependentă de contractele cu indienii.
F.APiaţa de Capital / 20 ianuarie 2010
F.APiaţa de Capital / 20 ianuarie 2010
F.APiaţa de Capital / 20 ianuarie 2010
F.APiaţa de Capital / 20 ianuarie 2010
F.APiaţa de Capital / 20 ianuarie 2010
F.APiaţa de Capital / 20 ianuarie 2010
F.APiaţa de Capital / 20 ianuarie 2010
F.APiaţa de Capital / 20 ianuarie 2010
F.A.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 ianuarie 2010
Arbitrul pensiilor private a avizat, ieri, norma privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale individuale pentru exerciţiul financiar 2009, de către entităţile de pe piaţa pensiilor private obligatorii şi facultative.
DORU MOCANU, IAŞIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 ianuarie 2010 /
Ş.C.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 ianuarie 2010 /
IZABELA SÎRBUZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 ianuarie 2010 /
Lichiditatea realizată ieri, la Bursa de Valori Bucureşti, a fost de pes-te 52,88 milioane de lei, fiind generată, în cea mai mare parte de tranzacţiile cu acţiuni şi titluri, care au însumat 33,69 milioane lei, respectiv 19,01 milioane de lei.
ŞTEFANIA CIOCÎRLANZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 ianuarie 2010 /
Titlurile producătorului de echipamente pentru industria energetică "Armax Gaz" Mediaş (simbol ARAX) au înregistrat, ieri, o apreciere de 17,14%, la 0,123 lei/acţiune.
CRISTINA PĂDURE Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 ianuarie 2010 /
OVIDIU VRÂNCEANU, BRAŞOVZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 ianuarie 2010
F. A.Piaţa de Capital / 19 ianuarie 2010
F.APiaţa de Capital / 19 ianuarie 2010
F.APiaţa de Capital / 19 ianuarie 2010
F.APiaţa de Capital / 19 ianuarie 2010
F.APiaţa de Capital / 19 ianuarie 2010
F.APiaţa de Capital / 19 ianuarie 2010
N.I.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 ianuarie 2010
Fondul de investiţii Advent International, prezent şi pe piaţa românească, ar putea investi circa 150 milioane euro în acest an în Europa Centrală, cu 50% mai mult decât în 2009, relatează Bloomberg, citat de NewsIn.
DAN NEDELCU, CONSTANŢAZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 ianuarie 2010 /
DORU MOCANU, IAŞIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 ianuarie 2010 /
DORU MOCANU, IAŞIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 ianuarie 2010 /
OVIDIU VRÂNCEANU, BRAŞOVZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 ianuarie 2010 /
IZABELA SÎRBUZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 ianuarie 2010 /
ŞTEFANIA CIOCÎRLANZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 ianuarie 2010 /
OVIDIU VRÂNCEANU, BRAŞOVZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 ianuarie 2010 /
DECEBAL N. TODĂRIŢĂZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 ianuarie 2010 /
F.A.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 ianuarie 2010
ŞTEFANIA CIOCÎRLANZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 ianuarie 2010
ŞTEFANIA CIOCÎRLANZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 ianuarie 2010
IZABELA SÎRBUZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 ianuarie 2010
Ş.C.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 ianuarie 2010

Dan Nicolaie
Călin Rechea
A.V.
George Marinescu
George Marinescu
V.R.
| 5.0985 | |
| 4.3417 | |
| 5.4743 | |
| 5.8335 | |
| 601.0836 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 4 septembrie 2025
Piaţa de Capital /A.I. - 4 septembrie 2025
Piaţa de Capital /A.I. - 3 septembrie 2025
Piaţa de Capital /A.V. - 3 septembrie 2025
Piaţa de Capital /A.I. - 2 septembrie 2025
Piaţa de Capital /A.V. - 2 septembrie 2025
Ovidiu Vrânceanu, BRAŞOV (Tradus de Cosmin Ghidoveanu)
C.P. (Tradus de Cosmin Ghidoveanu)
ALINA VASIESCU (Tradus de Cosmin Ghidoveanu)
V.R. (Tradus de Cosmin Ghidoveanu)
ŞTEFANIA CIOCÎRLAN (TRADUS DE COSMIN GHIDOVEANU)
Izabela Sîrbu (Tradus de Cosmin Ghidoveanu)