PIAŢA VALUTARĂ  Euro s-a depreciat la 4,5008 lei

LAURA BOICO
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 7 decembrie 2016

Euro a scăzut, ieri, faţă de leu, cu 0,19 bani, Banca Naţională a Româ-niei (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,5008 lei/euro.

Schimburile dintre băncile comerciale au avut loc între un minim de 4,495 lei/euro şi un maxim de 4,502 lei/euro, ne-au declarat surse bancare.

Volumele înregistrate în şedinţa interbancară de ieri au fost "normale", au precizat aceleaşi surse.

Pe piaţa secundară a titlurilor de stat, curba randamentelor a rămas aproape neschimbată faţă de şedinţa anterioară.

Pe pieţele externe, ieri în jurul orei 17:00, un euro era tranzacţionat la 1,0742 dolari, în depreciere cu 0,2% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Bloomberg. Tranzacţiile pe euro/dolar au avut loc ieri, până la acea oră, între un minim de 1,0726 dolari şi un maxim de 1,0763 dolari.

Dolarul american a coborât în raport cu leul, comparativ cu şedinţa precedentă, cu 5,21 bani, fiind cotat la 4,1782 lei.

Cursul pentru francul elveţian anunţat de BNR s-a depreciat la 4,1492 lei, de la 4,1705 lei, valoare anunţată anterior.

Gramul de aur a fost cotat la 157,3266 lei, în depreciere comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 158,3796 lei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb