Piperea declanşează acţiunile în încetare împotriva băncilor şi în cazul Volkswagen

E.O.
Ziarul BURSA #Companii / 19 octombrie 2015

Piperea declanşează acţiunile în încetare împotriva băncilor şi în cazul Volkswagen

Asociaţia Parakletos, condusă de avocatul Gheorghe Piperea, se pregăteşte să declanşeze, de săptămâna aceasta, acţiunile în încetare împotriva băncilor şi în cazul Volkswagen.

"Vom declanşa noi astfel de procese, fie direct în numele unor reclamanţi, fie în numele Asociaţiei Parakletos, o organizaţie pentru protecţia consumatorilor", a scris avocatul pe pagina sa de Facebook.

Domnia sa a menţionat: "ANPC (n.r. Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor) poate interzice sau poate dispune încetarea practicilor comerciale înşelatoare din domeniul (i) creditelor de retail, (ii) al vânzărilor de Volkswagen cu softuri care păcălesc testele de emisii de substanţe toxice în atmosferă şi (iii) al vânzărilor de maşini care arată consumuri de 5-6 litri de motorină pe suta de kilometri când, în realitate, consumul este dublu. Şi tribunalele pot face asta, prin proceduri urgente, fără necesitatea producerii de probe ale prejudiciului sau ale vinovaţiei comercianţilor.

În domeniul creditelor de retail, ANPC sau instanţele pot interzice clauzele abuzive de genul dobânzii care variază după indicii interni ai pieţei, de genul comisionului «de frunză-verde» sau de genul indexării ratelor în franci elveţieni la cursul zilei.

Întrucât nici BNR, nici asociaţiile profesionale ale dealer-ilor de maşini nu le vor spune ANPC şi/sau instanţelor cum se poate face asta, o să atrag eu atenţia celor interesaţi asupra dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 363/2007 privind practicile comerciale incorecte.

Nu ar fi rău să citiţi şi anexa 1 la această lege. Veţi descoperi acolo, la pct. 4 şi pct. 20 (practici înşelătoare) şi la pct. 3 (practici agresive) nişte chestii interesante".

Gheorghe Piperea ne-a spus că articolele din lege indicate mai sus subliniază faptul că "afirmaţiile băncilor potrivit cărora acestea aveau girul Băncii Naţionale a României (BNR) pentru punerea pe piaţă a anumitor produse, în condiţiile în care BNR a afirmat în mai multe rânduri că nu le-a dat dat nicio aprobare în acest sens operatorilor bancari (n.r. în contextul în care, potrivit reprezentanţilor BNR, Banca Centrală nu poate interzice băncilor comercializarea unor tipuri de produse), reprezintă practici incorecte".

Articolele 3, 4 şi 20 din Anexa 1 a Legii 3632007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii arată că se constituie în "practici comerciale considerate incorecte în orice situaţie" următoarele: "Afirmarea că un cod de conduită a primit aprobarea unui organism public sau a unui alt organism, în cazul în care aceasta nu a fost primită (n.r. art 3); afirmarea că un comerciant, inclusiv practicile sale comerciale, sau că un produs a fost agreat, aprobat ori autorizat de un organism public sau privat, în cazul în care nu este adevărat, ori afirmarea că a fost agreat, aprobat sau autorizat fără a respecta condiţiile de agreare, aprobare sau autorizare (n.r. art. 4) şi descrierea unui produs ca fiind «gratis», «fără costuri» sau într-un mod similar, în cazul în care consumatorul trebuie să suporte alte costuri, în afară de costurile inevitabile ce rezultă din răspunsul la practica comercială şi din plata pentru livrarea sau ridicarea produsului (n.r. art. 20)".

Gheorghe Piperea ne-a mai spus că Asociaţia Parakletos va sesiza şi ANPC să procedeze la declanşarea acţiunilor în încetare împotriva băncilor şi în cazul Volkswagen.

Recent, Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor (APC) a trimis ANPC o solicitare în care cere adoptarea unor măsuri contra băncilor care nu s-au conformat solicitărilor APC de încetare a practicilor ilicite, printre acestea numărându-se OTP Bank România, Bancpost, Raiffeisen Bank, Piraeus Bank, Credit Europe Ipotecar IFN, Volksbank România, Banca Românească, Banca Comercială Română.

Costel Stanciu, preşedintele APC, ne-a spus, săptămâna trecută, că, în răspunsul ANPC, se precizează că autoritatea nu va demara acţiunile în încetare împotriva băncilor amintite, având doar rol de "sesizor".

În replică, oficialii Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor ne-au precizat: "ANPC face toate demersurile legale pentru a proteja şi a se asigura de respectarea drepturilor fundamentale şi esenţiale ale consumatorilor. Aspectele reclamate de către petenţii care au depus reclamaţii la ANPC au fost analizate individual cu profesionalism, imparţialitate, celeritate şi cu respectarea principiului contradictorialităţii instituţiilor bancare şi în conformitate cu dispoziţiile legale - iar petiţionarii au fost informaţi prin intermediul adreselor de răspuns despre rezultatul cercetărilor. În cazul în care s-a constatat faptul că o parte din petiţii sunt întemeiate, s-a adoptat măsura legală pentru consumator, care să oblige instituţia bancară la o eventuală dezdăunare, prin măsuri legale. ANPC tratează fiecare consumator în mod egal şi aplică legea în totalitate, fără niciun fel de reţineri".

Vineri s-a împlinit termenul până la care ANPC ar fi trebuit să acţioneze. Autoritatea a transmis, anterior, răspunsul său către APC.

Potrivit unui extras al răspunsului ANPC obţinut de ziarul BURSA, printre explicaţiile oferite de Autoritate reprezentanţilor APC se menţionează că, potrivit legii, rolul instituţiei este unul de sesizor: "«în cazul în care se constată utilizarea unor contracte de adeziune care conţin clauze abuzive» - sesizează «tribunalul de la domiciliul sau, după caz, de la sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive» (art. 12 din Legea nr. 193/2000). Conform art. 13, «instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale». Începând cu data de 01.10.2013 - data la care au intrat în vigoare modificările la Legea nr. 193/2000, legiuitorul a stabilit faptul că instanţa sesizată de către ANPC este cea care dispune şi obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune, prin eliminarea clauzelor abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale. (...) La momentul de faţă pentru niciunul din dosarele supuse judecăţii nu s-au emis hotărâri definitive şi irevocabile, astfel ca ANPC nu poate dispune emiterea unei decizii de încetare a practicii ilicite în conformitate cu H.G. nr. 1553/2004. În momentul în care două instanţe - respectiv cea de fond şi cea de control judiciar - vor stabili că documentele de control ale ANPC sunt corecte şi valide, abia în acel moment hotărârea judecătorească pronunţată va produce efecte erga omnes".

Pe Legea 363/2007, ANPC este suverană - constată practica, dispune sancţiunea şi măsura, susţin oficialii Asociaţiei de Consiliere a Clienţilor Bancari şi Asiguraţilor din România (ACCBAR). Conducerea asociaţiei apreciază că situaţia este diferită în cazul Legii 193/2000 privind clauzele abuzive, unde doar instanţa poate constata caracterul acestor clauze, le poate elimina şi dispune plata amenzii.

Consideraţiile ACCBAR vin în contextul în care, recent, Marius Dunca, preşedintele ANPC, a afirmat că nu poate declanşa acţiuni în anulare contra băncilor cu care se află deja în proces pe clauze abuzive, cel puţin până la pronunţarea definitivă a deciziilor din aceste litigii, pentru că ar însemna să existe două sancţiuni diferite pentru aceeaşi faptă. Domnia sa a precizat că legea nu-i permite acest lucru.

Clienţii bancari au anunţat deja că intenţionează să acţioneze în judecată, pe latura penală, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), dacă aceasta din urmă nu va demara acţiunile în încetare împotriva băncilor.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Cristoforidis nu mai are timp sa lupte impotriva CAMATARILOR de cand a primit o OFERTA DE NEREFUZAT!

    1. Deci nu pot sa cred cat esti de dobitoc sa postezi cu numele meu. Daca as fi avut de comunicat o asemenea stire, o faceam direct pe GCCC, boule!

      Ma bucur ca faptele laudabile ale lui Cristian Dan v-au determinat sa ii copiati identitatea. Chiar e o reclama recenta (replica a unui atac publicitar) care foloseste un slogan aplicabil si in cazul de fata: "Everybody wants to be a HERO". Asa si cu dumneavoastra, ascunzandu-va in spatele numelui lui Cristi.

      Indiferent cine incearca sa saboteze increderea dintre noi, ea a fost sudata cu fapte. Prin urmare, slabe sanse sa ma / ne faceti sa cred/em ca adevaratul Cristi a scris acel comentariu. 

      In ceea ce priveste oferta, am ras cu lacrimi (si eu, si Cristi). Asta e lucrul cel mai usor de demonstrat - mai am sau nu mai am credit. Orice interogare a Biroului de Credit ar arata ca am in continuare acel credit si ca nu am primit niciodata altceva in afara de discriminare din partea Bancii Romanesti, banca la care am contractat creditul. 

      De asemenea, cine a a vut ocazia sa ma cunoasca fata in fata, nu poate decat sa ia in ras un astfel e comentariu. 

      Va doresc mult succes in cariera de autor de romane SF! 

      Faptul ca au apelat la astfel de măgării e dovada clara ca se tem serios de demersurile voastre.

      Cristi...Andreea ma bucur ca sunte-ti oameni cu verticalitate...sê

Comanda carte
Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9747
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2774
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9156
Gram de aur (XAU)Gram de aur404.9928

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb