Poliţia Română: În ultimele 24 de ore, poliţiştii au intervenit la peste 2.700 de solicitări ale cetăţenilor

S.B.
Miscellanea / 17 aprilie 2025

Poliţia Română: În ultimele 24 de ore, poliţiştii au intervenit la peste 2.700 de solicitări ale cetăţenilor

În ultimele 24 de ore, poliţiştii au intervenit la peste 2.700 de solicitări ale cetăţenilor, au fost constatate peste 9.800 de fapte contravenţionale, iar 517 permise de conducere au fost reţinute, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române.

La data de 16 aprilie a.c., poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 497 de acţiuni şi au intervenit la 2.748 de evenimente, dintre care 2.294 au fost sesizate de cetăţeni prin 112.

De asemenea, au fost depistate 17 persoane urmărite naţional şi internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 99 de măsuri preventive.

Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 9.851 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.462.625 de lei.

Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 134 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 517 permise de conducere, dintre care 124 pentru viteză şi 40 pentru alcool.

De asemenea, au fost retrase 428 de certificate de înmatriculare.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
40 de nopţi albe
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2384
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5850
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6619
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1574
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.6219

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb