Politică

26 iunie 2019
Pensii speciale pentru primari, aprobate de guvernul Dăncilă

CODUL ADMINISTRATIV ADOPTAT PRIN ORDONANŢĂ DE URGENŢĂPensii speciale pentru primari, aprobate de guvernul Dăncilă

GHEORGHE IORGOVEANUZiarul BURSA #Politică / 26 iunie 2019

Codul Administrativ, proiect de act normativ controversat, a fost adoptat, ieri, prin ordonanţă de urgenţă de membrii cabinetului Dăncilă. Deşi Consiliul Economic şi Social a avizat negativ textul respectiv, deşi sindicatele din administraţie au declarat că vor declanşa ample proteste în cazul în care codul va fi adoptat prin ordonanţă de urgenţă, deşi opoziţia parlamentară şi preşedintele Klaus Iohannis au contestat vehement iniţiativa legislativă a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, membrii Guvernului au decis să aprobe urgent noul act normativ, ce va intra în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial.

Desen de MAKE

Amnistia fiscală, disimulată sub forma unei restructurări financiare

George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 26 iunie 2019

De amnistie vor beneficia peste 2800 de firme, dintre care 31 sunt companii de stat  

Mediul de afaceri doreşte ca firmele amnistiate financiar în 2015, dar care nu au îndeplinit planul de măsuri, să nu beneficieze de noua restructurare

Ministerul de Finanţe pregăteşte amnistia fiscală pentru toate firmele şi companiile din ţara noastră, pentru debitele înregistrate la bugetul de stat până la 31 decembrie 2018. Amnistia este disimulată într-un proiect în care ministerul de resort susţine că este vorba despre o restructurare financiară ce prevede stingerea până la jumătate a datoriilor acumulate sau plata eşalonată, în anumite condiţii.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Igor Dodon (Sursa foto: Twitter)

Klaus Iohannis, convorbiri telefonice cu Igor Dodon

T.E.Politică / 26 iunie 2019

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, astăzi, convorbiri telefonice cu prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, cu viceprim-ministrul moldovean, Andrei Năstase, şi cu omologul său din această ţară, Igor Dodon, informează Administraţia...

Dan Barna

DAN BARNA: "Guvernarea de tip şmecherie continuă"

V.V. Politică / 26 iunie 2019

Liderul USR, Dan Barna, a declarat, miercuri, la Parlament, că guvernarea de tip şmecherie continuă, pentru că s-au aprobat zece ordonanţe de urgenţă introduse pe ordinea suplimentară, iar Codul administrativ baronizează România, transformând...

Marius Budăi (Sursă foto: Twitter)

MARIUS BUDĂI:"Vom continua implementarea Legii salarizării"

I.A.M.Politică / 25 iunie 2019

Legea salarizării va continua să fie implementată, indiferent de discuţiile din spaţiul public sau de dorinţele unora sau altora, a declarat, astăzi, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, într-o dezbatere de specialitate organizată...

Proiectul legii pensiilor - în plen, mâine

Proiectul legii pensiilor - în plen, mâine

T.E.Politică / 25 iunie 2019

Comisiile pentru muncă şi juridică ale Camerei Deputaţilor au adoptat, astăzi, raportul la proiectul legii pensiilor, care urmează să intre în dezbaterea plenului în şedinţa de mâine.

Rareş Bogdan (Sursa foto: Twitter)

RAREŞ BOGDAN: "Violeta Alexandru este un om foarte valoros"

T.S.Politică / 25 iunie 2019

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a afirmat, astăzi, că Violeta Alexandru, desemnată preşedinte interimar al PNL Bucureşti, este un om valoros, însă a subliniat că aceasta trebuie să ştie că în Capitală sunt persoane care trebuie puse la punct.

Eugen Teodorovici (Sursă foto: Twitter)

Teodorovici anunţă aministia fiscală

I.M.Politică / 25 iunie 2019

Măsurile de amnistie fiscală, care presupun inclusiv măsuri de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion lei, vor reprezenta o şansă pentru companiile de stat cu...

Grafică de MAKE

Autocraţi din toate ţările, feriţi-vă!

Octavian DanZiarul BURSA #Politică / 25 iunie 2019

"Mâinile de fier", cu sau fără mănuşi de catifea, nu se mai poartă în acest sezon în politica europeană. Alegerile de la Istanbul, demonstraţiile din Cehia, "europarlamentarele" din ţara noastră demonstrează că oamenii încep să se...

Dorin Bădulescu (Sursă foto: Twitter)

DORIN BĂDULESCU:"Avem un proiect la care a lucrat AEP"

I.M.Politică / 25 iunie 2019

Comisia parlamentară specială pentru elaborarea, modificarea şi completarea propunerilor legislative în materie electorală va dezbate, începând de astăzi, proiectul elaborat de Autoritatea Electorală Permanentă, a anunţat astăzi preşedintele...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3345
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4451
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8926
Gram de aur (XAU)Gram de aur458.4241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo