Poşta Română începe livrarea pensiilor cu o zi mai devreme faţă de termenul anunţat iniţial

G.D.
Companii / 4 ianuarie 2023

Poşta Română începe livrarea pensiilor cu o zi mai devreme faţă de termenul anunţat iniţial

Compania Naţională Poşta Română anunţă că mâine, 5 ianuarie, începe distribuirea tuturor drepturilor sociale, cu o zi mai devreme faţă de termenul anunţat iniţial, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, în luna ianuarie a fiecărui an, ca urmare a începutului de an bugetar, Poşta Română primeşte cu o întârziere de câteva zile sumele de bani necesare achitării pensiilor din sistemul public (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve şi văduve de război, IOVR). Astfel, în luna ianuarie, faţă de lunile obişnuite, poştaşii încep achitarea la domiciliu cu un decalaj de câteva zile.

"Mă bucur să pot anunţa că Poşta Română s-a mobilizat exemplar şi a pus toate resursele necesare pentru ca mâine dimineaţă, la prima oră, poştaşii noştri să fie pe teren şi să distribuie pensiile cât mai repede. Asta fiindcă ne dorim ca pensionarii să nu resimtă această situaţie specială a unor întârzieri, cauzată de procedurile specifice începutului de an bugetar", a declarat Valentin Ştefan, Directorul General al Poştei Române, se mai arată în comunicat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2589
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5077
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6086
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1429
Gram de aur (XAU)Gram de aur670.0256

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb