Premier Energy Group, o companie integrată vertical de utilităţi şi infrastructură, lider în Europa de Sud-Est şi listată la Bursa de Valori Bucureşti, raportează o performanţă operaţională şi financiară solidă pentru întregul an 2025. Susţinute de extinderea capacităţilor de producţie din surse regenerabile, de creşterea volumelor de energie electrică furnizată şi de investiţiile continue în infrastructură energetică din România şi Republica Moldova, veniturile normalizate au crescut cu 33% faţă de anul precedent, ajungând la 1.673 de milioane de euro, în timp ce EBITDA normalizată s-a ridicat la 134 de milioane de euro, în creştere cu 33% comparativ cu 2024, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Veniturile au ajuns la 1.715 milioane de euro, o creştere de 41% faţă de anul anterior, iar EBITDA ajustată a fost de 177 de milioane de euro, de peste trei ori mai mare în comparaţie cu anul trecut (+206%). Profitul net s-a ridicat la 103 milioane de euro, comparativ cu 24 de milioane de euro în 2024, reprezentând o majorare cu 327%, iar profitul net normalizat ilustrativ a ajuns la 66 de milioane de euro, în creştere cu 57%, conform standardelor de raportare IFRS.
„Rezultatele pentru 2025 arată că ne-am continuat dezvoltarea pe segmentele de producţie, furnizare şi infrastructură reglementată, într-un context marcat de volatilitate pe piaţa energiei. Am înregistrat o creştere solidă a veniturilor şi a EBITDA, susţinută de o majorare de 97% a producţiei de energie regenerabilă din active proprii şi de o creştere de 10% a volumelor de energie electrică furnizată. Contribuţia pe întregul an a activelor eoliene achiziţionate în 2024, împreună cu creşterea producţiei centralei de cogenerare şi noile capacităţi solare au consolidat portofoliul nostru de producţie. În acelaşi timp, modelul nostru integrat ne-a ajutat să gestionăm eficient volatilitatea pieţei. Cu 137 MW de capacitate solară şi 47 MWh de stocare aproape de punerea în funcţiune, precum şi cu portofoliul eolian din Ungaria de 158 MW adăugat în ianuarie 2026, intrăm în 2026 cu o dimensiune mai mare şi o vizibilitate sporită asupra rezultatelor”, a declarat Jose Garza, CEO al Premier Energy Group.
Producţia de energie electrică a continuat să crească semnificativ, producţia din surse regenerabile şi flexibile deţinute ajungând la 421 GWh în 2025, o majorare de 97% faţă de 2024. Segmentul de producţie de energie electrică a înregistrat venituri normalizate de 68 de milioane de euro, în creştere cu 98% în comparaţie cu anul precedent, susţinută în principal de contribuţia pe întregul an a activelor eoliene achiziţionate în 2024, de operarea noilor parcuri solare dezvoltate în România şi Republica Moldova şi de centrala de cogenerare pentru echilibrare, care a generat 87 GWh în cursul anului. EBITDA a segmentului a crescut cu 54% faţă de anul precedent, până la 35 de milioane de euro, reflectând economiile de scară şi integrarea treptată a activelor recent puse în funcţiune, conform comunicatului.
Activităţile de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale au continuat să aibă o contribuţie stabilă în cadrul operaţiunilor integrate ale Grupului. Segmentul a generat venituri normalizate de 128 de milioane de euro în 2025, în creştere cu 6% faţă de anul anterior. EBITDA normalizată s-a ridicat la 47 de milioane de euro, reprezentând o majorare de 3% comparativ cu anul trecut. Această evoluţie constantă reflectă extinderea continuă a reţelelor, creşterea volumelor distribuite şi investiţiile susţinute în infrastructură atât în România, cât şi în Republica Moldova, potrivit comunicatului.
Furnizarea de energie electrică şi gaze naturale a înregistrat o performanţă solidă, susţinută de creşterea volumelor de energie electrică şi de îmbunătăţirea dinamicii marjelor. Volumele de energie electrică furnizată au crescut cu 10% faţă de anul precedent, ajungând la 7,4 TWh, consolidând poziţia Grupului ca al patrulea furnizor de energie electrică din România şi lider pe piaţa din Republica Moldova. Volumele de gaze naturale furnizate au fost de 7,9 TWh, în scădere cu 11% în comparaţie cu anul anterior, reflectând o cerere mai redusă în trimestrul al patrulea în piaţa angro. În 2025, segmentul de furnizare a înregistrat venituri normalizate de 1.477 de milioane de euro, în creştere cu 34% faţă de anul precedent, şi o EBITDA normalizată de 55 de milioane de euro, un avans de 50%. Îmbunătăţirea profitabilităţii reflectă costuri mai reduse pe piaţa pentru ziua următoare şi în piaţa de echilibrare, ajustarea treptată a preţurilor din contractele de achiziţie şi furnizare, precum şi optimizarea mai eficientă a portofoliului, în contextul modificărilor mecanismelor de piaţă, adaugă comunicatul.
Segmentul de dezvoltare a desfăşurat un program amplu de construcţii în România şi Republica Moldova. În cursul anului, Grupul a investit 42 de milioane de euro în proiecte regenerabile, finanţate prin împrumuturi bancare asociate în valoare de 24 de milioane de euro. La 31 decembrie 2025, Grupul avea în dezvoltare aproape 350 MW de active de energie regenerabilă şi 469 MWh de capacitate de stocare în baterii. Dintre acestea, 137 MW DC de parcuri solare, împreună cu 47 MWh de capacitate de stocare în baterii amplasate în aceeaşi locaţie, au fost construite în 2025 şi se află în prezent în faza de testare, înainte de începerea operării. De asemenea, Grupul va demara în următoarele săptămâni construcţia proiectului său de stocare în baterii de 400 MWh.
„Performanţa din 2025 demonstrează rezilienţa şi capacitatea de scalare a modelului nostru integrat. Toate cele trei segmente principale - producţie, distribuţie şi furnizare - au înregistrat creşteri ale EBITDA normalizate faţă de anul precedent, ceea ce a condus la un avans de 33% la nivel de Grup. Această evoluţie a fost susţinută de producţia mai ridicată de energie regenerabilă, de îmbunătăţirea profitabilităţii pe segmentul de furnizare şi de contribuţia constantă a infrastructurii reglementate, alături de o gestionare riguroasă a costurilor şi a capitalului. În pofida investiţiilor substanţiale în noi capacităţi de producţie şi active de reţea, care vor începe să genereze venituri abia din 2026, am încheiat anul cu un surplus de numerar net ajustat cu capitalul de lucru de aproximativ 45 de milioane de euro, menţinând o lichiditate solidă şi flexibilitatea necesară pentru a continua implementarea strategiei noastre de dezvoltare şi achiziţii”, a declarat Peter Stohr, CFO al Premier Energy Group.
Grupul a încheiat anul 2025 cu o datorie netă de 186 de milioane de euro. După ajustarea pentru capitalul de lucru, Premier Energy a înregistrat un surplus de numerar net ajustat de 45 de milioane de euro. Bilanţul include investiţii semnificative în proiecte de energie regenerabilă şi infrastructură de distribuţie, care vor începe să contribuie la venituri începând cu 2026, consolidând suplimentar profilul de venituri al Grupului, potrivit comunicatului.


















































1. fără titlu
(mesaj trimis de MAN în data de 27.02.2026, 08:35)
PE a căzut ieri, la un moment dat, cu 6%. Nu-i vorbă, că a avut de unde. N-am mai avut cash, că luam cu 2 mâini și le vindeam azi.
1.1. Ai alte opțiuni... (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de class în data de 27.02.2026, 09:01)
Cumpără FP!!
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2026, 09:14)
de ce le vindeai azi? de unde stii ca o sa creasca azi suficient cat sa castigi?
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de MAN în data de 27.02.2026, 09:24)
Nu știu. Nu știe nimeni cu precizie ce se va întâmpla... Am un feeling și, în general, îmi ascult instinctele.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2026, 09:43)
Sa fie bine ca sa nu fie rau, in general feelingul e bun dar particular e cam la fel si atunci meandrele concretului pot fi eludate.
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2026, 09:50)
Unii vand din instinct FP la 0,5
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de MAN în data de 27.02.2026, 09:54)
Iar alții în afară de miștouri ieftine nu prea știu nimic altceva. Da, am vândut FP la 0.5 și FOJE la 20 de lei. Asta e viața. îmi asum. În același timp, am cumpărat PE, CFH și TGN, la care am 25% profit. Csf, ncsf...
1.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2026, 10:04)
Posibil dar cei carora le place activul o sa cumpere si pe acolo. Am rezolvat problema cu dividendul, acea reducere de capital de la 0.52 la 0.5, nevotarea rascumpararii inseamna pentru mine ca atunci cand va veni majorarea de capital social nu va fi atat de brutala.
1.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2026, 10:06)
Felicitari Man, critica a fost pentru ca ai vandut toata cantitatea, daca ai fi vandut partial nu era mai bine? Aveai acum si FP si FOJE si RMAH in loc de PE si CFH.
1.9. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.8)
(mesaj trimis de MAN în data de 27.02.2026, 10:13)
E ușor să faci analiză post-factum. Eu, spre ex, am vândut săpt trecută în profit TEL, TRP, AQ, SFG. Am avut instincte bune sau nu? Am vândut FP la 0.5 pt că nu aveam de unde să ghicesc, că nu sunt Nostradamus, manevrele statului. Am vândut FOJE pt că nu e normal să aprobii un dividend pe care să-l anulezi ulterior.
1.10. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.9)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2026, 20:00)
Ai avut absolut, mersi de raspuns.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2026, 11:20)
o pompeaza horatiu pe toate grupurile
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2026, 11:48)
Scadere mare de profit la T4
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2026, 12:03)
Cine e "horatiu" ?
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de MAN în data de 27.02.2026, 12:18)
Fratele lui Tiberiu.
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2026, 14:12)
Credeam ca e al lui Costica. Strada Sapientii nr.13 bis.
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2026, 14:49)
sa vezi rezultat in T1!
motiv: ajustări semnificative pentru energie nefacturată în T4....
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2026, 16:18)
aici ca si la sfera sau arobs sau medlife sau altele, nu vorbim de profit net ca oamenii, vorbim de profit net normalizat consolidat marginalizat neutralizat atribuibil aferent procesabil ajustat, ee asa da, altceva. un premiu va rog pentru comentariu asta
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.02.2026, 17:12)
Radem glumim incinta n-o parasim da' Man a avut dreptate, pan' la urma a crescut PE-u!
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2026, 06:30)
Au prețuri exagerat de mari la energie, le pleacă clienți pe capete, deocamdată jupoaie ce pot și pe cine nu bagă de seamă ce scrie în factură.
Eu unul am plecat de la 1,6 lei kw.