Premier Energy obţine o finanţare de până la 825 milioane euro pentru achiziţia Grupului Evryo

A.I.
Piaţa de Capital / 24 iunie, 10:21

Premier Energy obţine o finanţare de până la 825 milioane euro pentru achiziţia Grupului Evryo

Evryo este proprietarul Distribuţie Energie Oltenia

Banii vor fi folosiţi inclusiv pentru refinanţarea unor datorii în valoare de circa 100 milioane de euro

Compania de infrastructură energetică Premier Energy a accesat o facilitate de finanţare-punte, în valoare de până la 825 de milioane de euro, pentru achiziţia Grupului Evryo, proprietarul Distribuţie Energie Oltenia, se arată într-un raport al emitentului publicat, astăzi, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Finanţarea a fost contractată de la JP Morgan şi UniCredit şi va fi utilizată atât pentru susţinerea tranzacţiei cât şi pentru refinanţarea unei părţi din îndatorarea existentă a companiei, în valoare de circa 100 de milioane de euro.

”Semnarea facilităţii de finanţare-punte are loc în urma aprobării de către acţionari a achiziţiei şi a finanţării aferente acesteia în cadrul Adunării Generale Anuale a Acţionarilor din data de 10 iunie 2026”, se arată în raport.

În document se mai menţionează că societatea intenţionează să colaboreze cu băncile sale partenere pentru structurarea unei finanţări pe termen lung, care să înlocuiască facilitatea accesată acum, finanţare ce poate include o emisiune de obligaţiuni, o facilitate de credit sindicalizat sau o combinaţie a celor două. ”Pe lângă JP Morgan şi UniCredit, mai multe instituţii bancare internaţionale au fost invitate să participe la finanţare, procesul de sindicalizare urmând să continue în săptămânile următoare”, se arată în raportul Premier Energy de la BVB.

Premier Energy anunaţase, în luna aprilie, un acord privind achiziţionarea reţelei de distribuţie a energiei electrice a grupului Evryo, proprietarul Distribuţie Energie Oltenia, de la fonduri administrate de Macquarie Asset Management. DEO operează o reţea de distribuţie în sud-vestul României, de circa 80.000 de kilometri, care deserveşte 1,5 milioane de clienţi, fiind a treia cea mai mare reţea de distribuţie a energiei electrice din ţara noastră. Valoarea tranzacţiei este de 295 milioane de euro, la care se adaugă o contraprestaţie suplimentară de 7% pe an, calculată începând cu data de 31 decembrie 2025, precum şi preluarea întregii datorii bancare curente existente, de 2,02 miliarde de lei.

Pentru primele trei luni alea acestui an, Premier Energy a raportat venituri de 519 milioane de euro, în creştere cu 7% comparativ cu cele din primul trimestru al anului trecut, în vreme ce profitul net s-a ridicat la 13,1 milioane de euro, cu 53% sub cel din perioada ianuarie-martie 2025.

Emma Alpha Holding, entitate controlată de omul ceh de afaceri Jiri Smejc, deţine 71% din Premier Energy, compania a cărei evaluare bursieră se ridică la 6,7 miliarde de lei.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. privatizarea energiei continua.

    1. Transel ectrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Electrica, Transgaz, Romgaz, Conpet.

      Nene, eshti analfabet economic. Profita, inscrie-te in AUR.

      cu 53% sub cel din perioada ianuarie-martie 2025.

      De care "cel" vorbiti? Marketplace-ul?

      Nu te-ai lamurit ca-i analfabet economic?

      Ce vrei sa spui?

      Probabil că l-ai votat pe Nicușor Dan și ești foarte fericit....

      Companiile cu capital majoritar de stat sint, de departe, cei mai mari jucatori din industria energetica.

      Statul, care prin aceste companii controleaza piata de energie, e principalul beneficiar al preturilor mari, datorita politicilor sale, ale energiei. Tarife reglementate de stat, accize, taxe, TVA, dimensiunea sectorului de stat in productie si transport-distributie.

      Romani i vor continua ani de zile sa plateasca cea mai scumpa energie din UE, in timp ce politicienii vor spune ca vinovate sint firmele cu actionariat privat. Care trebuie supra-taxate. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2411
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5892
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6615
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1458
Gram de aur (XAU)Gram de aur594.2945

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb