Premierul Estoniei, Kristen Michal, a refuzat să îşi tempereze declaraţiile critice la adresa preşedintelui rus Vladimir Putin, potrivit unui interviu acordat publicaţiei Delfi şi relatat de Kyiv Post. Şeful guvernului de la Tallinn a subliniat că ţara sa îşi menţine poziţia tranşantă şi va continua să avertizeze comunitatea internaţională asupra pericolului generat de Rusia. „Nu mă voi reţine. Putin este un dictator care ucide femei şi copii”, a afirmat oficialul eston, cu precizarea că liderul de la Kremlin va continua agresiunea până în clipa în care va fi forţat să se oprească. În opinia premierului din Estonia, concesiile făcute dictatorilor aduc doar umilinţă şi nu pot asigura păstrarea libertăţii pe continent, relatează Kyiv Post.
Poziţia liderului eston survine pe fondul unor recomandări transmise recent de oficialii Pentagonului către mai mulţi aliaţi din NATO, conform relatărilor publicate de Reuters. Responsabilii americani din domeniul apărării au cerut statelor partenere să manifeste moderaţie verbală în legătură cu Moscova, pe motiv că retorica dură a unor lideri europeni poate destabiliza securitatea continentală. Elbridge Colby, şeful departamentului de politici din cadrul Pentagonului, a transmis recent unui oficial baltic necesitatea evitării provocărilor verbale împotriva Rusiei, precum formulările publice care descriu conducerea rusă drept un adversar încolţit, notează agenţia Reuters.
În ceea ce priveşte relaţia directă cu Washingtonul, Kristen Michal a susţinut că nu a primit vreo solicitare oficială din partea Statelor Unite pentru a-şi ajusta vocabularul, arată publicaţia Delfi. Premierul eston a declarat că această chestiune nu a fost ridicată nici în cursul întrevederii sale din vară cu preşedintele american Donald Trump la Ankara. Totodată, şeful executivului de la Tallinn a atras atenţia asupra presiunilor interne din ţara sa, unde criticii politici acuză administraţia de o lipsă de fermitate în descurajarea acţiunilor Moscovei, precizează Kyiv Post.



























































Opinia Cititorului