Preşedintele Traian Băsescu, îngrijorat

Florian Goldstein
Ziarul BURSA #Politică / 17 aprilie 2006

Circulă rumori despre intenţia schimbării întregului Consiliu de supraveghere al Fondului

Alertat de aspectele controversate ale "afacerii Fondul Proprietatea", preşedintele Traian Băsescu a adresat premierului Călin Popescu Tăriceanu o scrisoare în care îşi exprimă îngrijorarea.

Traian Băsescu îi atrage atenţia premierului că publicul şi-a format opinia că Fondul Proprietatea este o "afacere" a Partidului Liberal, în exclusivitate.

Fondul Proprietatea a fost conceput şi este condus de membri ai Partidului Liberal, unii dintre ei participînd sau avînd legături, în trecut, cu alte afaceri controversate ori pur şi simplu scandaloase.

Reamintim că, într-un comunicat de săptămîna trecută, Forumul Civic (o organizaţie a foştilor proprietari spoliaţi de Statul Român) a cerut preşedintelui Traian Băsescu să se implice pentru stoparea "afacerii Fondul Proprietatea".

Scrisoarea de acum a preşedintelui pare să fie, într-o măsură, un răspuns la această solicitare.

Pe de altă parte, în echipa celor care au conceput Fondul Proprietatea au loc eforturi pentru a menţine afacerea pe linia de plutire. Conducerea Fondului a negociat cu organizaţiile persoanelor cu drept de des-păgubire să includă doi reprezentanţi de-ai lor în Consiliul de supraveghere al Fondului Proprietatea. Printre reprezentanţii despăgubiţilor circulă, însă, suspiciunea că aceasta nu este decît o manevră pentru a face Fondul credibil, prin girul prezenţei despăgubiţilor în Consiliul de supraveghere, dar că nu vor avea nici o putere. Ei susţin că Nicolae Ivan, preşedintele Fondului Proprietatea, ar fi condiţionat acceptarea despăgubiţilor în Consiliu de o înţelegere prin care ei să nu aibă dreptul să schimbe conceptul afacerii ori să propună măsuri radicale.

Dar, la nivel superior în Partidul Liberal, circulă rumori că întreg Consiliul de supraveghere actual va fi schimbat cu o altă echipă. Totodată, se vorbeşte că au loc dezbateri asupra conceptului însuşi al afacerii, sub perspectiva observaţiilor şi criticilor apărute în presa din ultima perioadă (în special, în "BURSA").

Atît opinia ziarului "BURSA" că ar trebui inversate două etape (anume, că ar trebui ca listarea la Bursă a Fondului Proprietatea să preceadă preschimbarea certificatelor de des-păgubire în acţiuni ale Fondului), cît şi opinia lui Sorin Ovidiu Vîntu publicată în "BURSA" de vineri (transformarea Fondului Proprietatea în "fond obligatar"), au fost luate în calcul.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0730
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4781
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0028
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.6088

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb