PRIMUL TRIMESTRU Afacerile Cemacon au urcat cu 86%

V.D.
Piaţa de Capital / 10 mai 2018

Afacerile Cemacon au urcat cu 86%

Producătorul de cărămizi Cemacon (simbol bursier CEON) a realizat în primul trimestru al acestui an o cifră netă de afaceri de 21,49 milioane lei, mai mare cu 86% faţă de perioada similară a anului trecut, când s-au cifrat la 11,56 milioane lei, arată datele transmise joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

De asemenea, compania a realizat un profit net de 6,18 milioane lei, de la pierderi de 126.606 lei în primele trei luni din 2017.

"În 2018, Cemacon va avea cifra de afaceri de 120 milioane lei şi un profit net de minim 11 milioane lei, cu peste 200 de angajaţi şi operând două facilităţi de producţie care funcţionează la capacitate. Efectele restructurării datoriilor bancare, acumulate ca urmare a construirii celei mai mari fabrici de blocuri ceramice din ţară, investiţie începută înainte de criză şi inaugarată în plin colaps al cererii de materiale de construcţii, în 2010, adică reechilibrarea bilanţieră şi recapitalizarea companiei au făcut posibilă transformarea Cemacon în al doilea jucător din piaţă şi în una din cele mai performante si solide companii din Romania", arată conducerea companiei în raport.

Reprezentanţii Cemacon spun că valoarea capitalizării pe bursă s-a dublat în ultimele 15 luni.

"Fundamentându-ne pe contextul de piaţă favorabil, pe creşterea solidă şi pe capabilităţile companiei, avem motive să credem că inclusiv anul 2019 va fi un an de creştere şi performanţă record pentru Cemacon", se menţionează în raport.

Raportat la anul 2017, ponderea veniturilor din blocuri ceramice şi mărfuri a rămas similară. Variaţia stocurilor înregistrează valori mai mici decât în perioada precedentă ca urmare a decalajului între cantităţile produse şi vândute în trimestrul 1 2018.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb