Principalele motive să alegi aurul în locul altor investiţii în 2025

T.B.
Piaţa de Capital / 5 august, 09:33

Principalele motive să alegi aurul în locul altor investiţii în 2025

Cu o piaţă dinamică, cu cerere în creştere la nivel global, aurul rămâne o opţiune atractivă pentru investiţii şi în 2025, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Condiţiile economice şi geopolitice instabile şi cererea solidă din partea băncilor centrale, inclusiv a micilor investitori au condus la o performanţă bună a aurului în primele luni ale anului şi au consolidat preferinţa pentru metalul preţios ca investiţie de protecţie.

Majoritatea estimărilor indică, în continuare, o posibilă creştere până la 3.700 de dolari pe uncie până la sfârşitul anului, iar în scenariu de criză, Goldman Sach prevede chiar atingerea unei valori de 3.880 de dolari pe uncie. Iar tendinţa se va menţine chiar şi anul viitor, conform prognozelor. Gigantul bancar JP Morgan estimează că, până în al doilea trimestru al lui 2026, preţul aurului ar putea atinge 4.000 de dolari pe uncie, în timp ce LiteFinance anticipează o posibilă depăşire a acestei valori.

În acelaşi timp, în România, „doar în primul semestru din acest an, cererea pentru lingouri de aur de investiţii a crescut cu 45% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar trendul se va menţine ascendent”, subliniază Cosmin Popovici, CEO MAGNOR, holdingul românesc cu cea mai diversificată platformă de tranzacţionare a bijuteriilor şi lingourilor din aur, produselor de lux şi electronicelor pre-owned. Iată principalele motive pentru care aurul este ales în locul altor investiţii, în 2025, potrivit estimărilor MAGNOR.

Valoarea aurului creşte în timp - iar 2025 arată promiţător

Investiţii sigure - este ceea ce-şi doresc investitorii, indiferent de calibrul lor, în contextul inflaţiei ridicate, a dobânzilor volatile şi instabilităţii geopolitice. Randamentul aurului este constant, oferind certitudinea creşterii în timp a valorii sale. „Sunt preferate în special lingourile cu greutăţi mari, ceea ce indică în mod cert o orientare spre aur ca activ de protecţie financiară”, afirmă CEO-ul companiei româneşti. Retailerul oferă clienţilor lingouri cu puritate garantată, cu diferite gramaje, începând de la cele de 2,5 g şi până la cele de dimensiuni mari de 100 g sau chiar 1 kg.

Investiţie accesibilă, uşor de transformat în lichidităţi

Investiţiile în aur nu se adresează doar marilor investitori. Sunt potrivite atât pentru cei experimentaţi, cât şi pentru cei începători, care vor să aloce sume mai mici. Iar în afara accesibilităţii sale, aurul are avantajul transformării rapide în lichidităţi. „Platforme precum magnor.ro asigură un grad ridicat de flexibilitate tranzacţionării aurului. Se pot achiziţiona sau vinde rapid cantităţi mai mici sau mai mari de aur, iar constant, avem programe de buy back la bijuteriile din aur. Cei care vând bijuteriile vechi primesc preţuri speciale şi reduceri de până la 500 lei la achiziţia de bijuterii noi”, spune Cosmin Popovici.

Investiţia în aur - 100% sustenabilă, mai ales când provine din surse responsabile

Un trend care se conturează în 2025 este că generaţiile Millennials şi Gen Z pun tot mai mult accent pe investiţii sustenabile şi etice. Tinerii investitori sunt interesaţi de provenienţa activelor, de impactul asupra mediului şi de transparenţă. „Investiţia în aur este 100% sustenabilă, mai ales când provine din surse responsabile. Lingourile de aur de investiţii comercializate de MAGNOR sunt produse în România de RAFINOR, liderul industriei naţionale de prelucrare a metalelor preţioase. Activitatea singurei rafinării de aur din România este aliniată principiilor economiei circulare, compania lucrând exclusiv cu materiale reciclate provenite din surse sigure. Impactul asupra mediului este minim, iar modul de abordare a producţiei contribuie la susţinerea tranziţiei către o economie mult mai responsabilă”, explică CEO-ul MAGNOR.

Aurul, cadou preţios cu valoare de investiţie

Lingourile din aur pot fi nu doar o investiţie, ci şi un cadou inspirat, cu potenţial investiţional, cu atât mai preţios cu cât valoarea sa creşte în timp şi rămâne peste generaţii. „Lingourile de aur sunt controlate individual şi furnizate în ambalaje premium, securizate. Au nivelul maxim de puritate şi pot fi oferite ca un cadou rafinat, care să deschidă apetitul spre activitatea investiţională”, subliniază CEO-ul MAGNOR.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

vladcazino.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3864
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4241
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8331
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.7182

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb