PRIVIND VÂNZAREA PARTICIPAŢIEI LA BCRCorealis contestă în instanţă tranzacţia dintre SIF5 şi Erste

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

Corealis contestă în instanţă tranzacţia dintre SIF5 şi Erste

Corealis SA, companie care deţine mai multe restaurante şi spaţii comerciale în Craiova, a atacat în instanţă decizia prin care SIF Oltenia (SIF5) a aprobat vânzarea integrală a pachetului de 1,023 milioane de acţiuni la Banca Comercială Română, deţinute de către societatea de investiţii financiare, către Erste Bank Group, potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"SIF Oltenia a fost citată în instanţă pentru data de 17 decembrie 2018 în dosarul nr. 7693/63/2018, aflat pe rolul tribunalului Dolj, secţia a II-a Civilă, în contradictoriu cu Corealis S.A. Craiova, având ca obiect ordonanţa preşedinţială-suspendare executare Hotărârii AGEA a SIF Oltenia nr. 3 şi 4 din data de 4 noiembrie 2018", se arată în comunicatul emitentului.

Acţionarii SIF5 au votat în Adunarea Generală Extraordinară (AGEA) din 4 noiembrie vânzarea participaţiei de 6,29 pe care societatea de investiţii financiare o deţinea la BCR către Erste Group Bank pentru suma de 140 de milioane de euro, urmând ca după finalizarea tranzacţiei, participaţia Erste Group Bank la BCR să crească la 99,88% din capital.

Hotărârea cu numărul patru din AGEA aprobă împuternicirea directorului general al SIF5, domnul Tudor Ciurezu, în scopul îndeplinirii diligenţelor necesare şi semnării documentelor în vederea împlinirii hotărârilor adoptate în şedinţa AGEA de la începutul lunii octombrie.

Potrivit informaţiilor din presă, SIF Oltenia deţinea la finele lui 2009 90,7% din acţiunile Corealis. Societatea a decis în luna februarie a anului 2010 să majoreze capitalul social al firmei craiovene cu 17 milioane de lei, de la 1,8 la 18,8 milioane de lei. Totuşi, SIF Oltenia nu a mai participat la majorarea de capital, dar Corealis a ajuns atunci la un capital de 17,9 milioane de lei.

Astfel, societatea de investiţii financiare a pierdut controlul asupra societăţii în favoarea unui grup de interese reprezentat de Dinel Staicu, fostul preşedinte al SIF Oltenia, condamnat la şapte ani de închisoare pentru fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR) şi eliberat toamna aceasta.

În prezent, SIF5 deţine 11,92% din capitalul social al Corealis, potrivit raportului pentru trimestrul al treilea al societăţii de investiţii financiare.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. S-a trezit un puscarias care a lasat niste deponènti cu ochìi in soare da mai fure ceva, au inebunit si instantele de accepta toate balariile, aici e vina instantei!

    Deciziia AGA este suverana iar cei nominalizati trebuie sa o duca la indeplinire.

    UN PUSCARIAS ORDINAR SI COMUNIST IMPUTIT TREBUIA SA IA 20 DE ANI DE PUSCARIE! 

    1. Dar cum a ajuns sa fie majoritar la Corealis? Este dreptul lui sa conteste.De ce nu a vandut Sif 5 cand au vandut si ceilallti?

      Fiecare are drepturi dar pot fi indreptatite!?!?

      Corect si instantele trebuie sa analizeze daca o cerere are suport legal , altfel cadem in ridicol si lasam toti pezevenchii sa faca ce vor ca pana acum sa fure sa minta sa corupa! JUSTITIA TREBUIE SA TINA SEAMA DE LEGE

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
ADAMA
elco

Curs valutar BNR

27 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8735
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5081
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4471
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie