Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au pus sechestru asigurător pe conturile şi bunurile mercenarului Horaţiu Potra, într-un dosar de evaziune fiscală, delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălare a banilor. Măsura vizează peste 24 milioane de lei, aproape 30 de kilograme de aur, un imobil din Bucureşti şi 11 imobile şi apartamente din Sibiu. Potrivit anchetatorilor, suspectul este acuzat că s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale pentru veniturile de peste 72 de milioane de lei obţinute între iunie 2023 şi noiembrie 2024 din prestarea, în Congo, a unor servicii de management al securităţii, venituri transferate ulterior, prin circuite comerciale şi financiare fictive, în conturile personale sau ale unor entităţi juridice, înregistrate în Emiratele Arabe Unite. Astfel, a fost cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare totală de aproape 1,5 milioane de euro, trransmite news.ro, de la care menţionăm următoarele.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat, miercuri, că procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a instituţiei citate a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de patru suspecţi şi luarea de măsuri asigurătorii.
Unul dintre suspecţi este mercenarul Horaţiu Potra, un apropiat al fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu. Potrivit anchetatorilor, acesta este urmăririt penal pentru evaziune fiscală, delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor, toate în formă continuată.
Totodată, procurorul de caz a dispus măsura sechestrului asigurător asupra următoarelor sume de bani şi bunuri aparţinând lui Potra: suma de 24.222.086 lei (reprezentând echivalentul cumulat al valutelor aflate în diferite conturi la o bancă), cantitatea de 28,91 kilograme de aur, suma de 1.714.843,17 lei (conturi deschise la o altă bancă), un imobil din Bucureşti, 11 imobile şi apartamente în judeţul Sibiu. Măsurile asigurătorii au fost dispuse în vederea reparării pagubei cauzate prin activitatea infracţională până la concurenţa sumei de 23.315.653,79 lei, precum şi în vederea confiscării extinse până la concurenţa sumei de 23.436.370,21 lei.
În fapt, s-a reţinut că, în datele de 27 mai 2024 şi 26 mai 2025, suspectul s-a sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin nedeclararea în declaraţiile fiscale obligatorii a sursei impozabile, constând în veniturile în cuantum de 72.560.820 lei. Aceste venituri au fost obţinute în perioada iunie 2023 - noiembrie 2024 din prestarea pe teritoriul Republicii Democrate Congo a unor servicii de management al securităţii şi au fost transferate ulterior, printr-o serie de circuite comerciale şi financiare fictive, în conturile personale sau ale unor entităţi juridice, înregistrate în Emiratele Arabe Unite. În acest mod, a fost cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare totală de 7.256.082 lei (echivalentul a 1.440.203 euro).
În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal alţi trei suspecţi, arată anchetatorii.
Potrivit acestora, din probatoriul administrat a reieşit că, în perioada decembrie 2022 - martie 2023, Horaţiu Potra, în calitate de administrator al unei societăţi, s-a sustras, de asemenea, de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, beneficiind de ajutorul altui suspect (reprezentant legal al unei societăţi comerciale) şi urmărit penal, la rândul său, pentru complicitate evaziune fiscală, delapidare şi spălarea banilor. Concret, Potra a înregistrat în evidenţele contabile şi fiscale ale societăţii sale operaţiuni comerciale fictive, constând în achiziţii de servicii în valoare totală de 18.817.521,44 lei, efectuate în baza a 21 de facturi fiscale, emise de cea de-a doua societate, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 1.839.656 lei (echivalentul a 370.989 euro), precizează sursa citată.
În ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, din probatoriul administrat a reieşit că, în perioada decembrie 2022 - aprilie 2023, în calitate de administrator al unei societăţi, Potra, beneficiind de ajutorul suspectului mai sus menţionat, şi-a însuşit, din patrimoniul societăţii, suma de 12.200.725,79 lei, prin crearea şi implementarea unui circuit comercial fictiv. Acesta a constat în încheierea unui acord de consultanţă, având ca obiect „servicii de consultanţă şi instruire în domeniul securităţii”, în baza căruia au fost emise 22 de facturi fiscale, în valoare de 18.979.804,53 lei, decontate integral prin 22 transferuri bancare.
În ceea ce priveşte infracţiunea de spălarea banilor în formă continuată, din cercetări a reieşit că, în perioada martie 2023 - noiembrie 2024, suspectul, beneficiind de ajutorul suspectului nr. 3, a disimulat, prin încheierea unor acte juridice bilaterale fictive, adevărata natură a provenienţei în patrimoniul său (2.538.865 USD), dar şi în cel al societăţii sale (477.600 USD) a sumei totale de 3.016.465 USD (echivalentul a 13.583.468,94 lei), obţinute anterior din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare.
Urmărirea penală este continuată şi în cazul altui suspect, pentru evaziune fiscală în formă continuată, constând în aceea că, în 27 mai 2024 şi 26 mai 2025, în calitate de persoană fizică nerezidentă, având centrul intereselor vitale amplasat în România, s-a sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Astfel, suspectul nu a declarat veniturile în cuantum de 44.993.584 lei, obţinute în perioada iunie 2023 - februarie 2024 din prestarea, pe teritoriul Republicii Democrate Congo, a unor servicii de management al securităţii. Acestea au fost transferate ulterior, printr-o serie de circuite comerciale şi financiare fictive, în conturile personale sau ale unei firme din Emiratele Arabe Unite (la care deţinea calitatea de reprezentant legal), cauzând bugetului de stat un prejudiciu în valoare totală de 4.499.358 lei (echivalentul a 897.079 euro), afirmă procurorii.
Potrivit aceleiaşi surse, un al patrulea suspect este urmărit penal pentru complicitate la evaziune fiscală în formă continuată. Astfel, acesta este suspectat că, în datele de 12 noiembrie 2023 şi 5 iulie 2024, l-a ajutat pe Horaţiu Potra să se sustragă de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prin ascunderea sursei impozabile aferente veniturilor în cuantum de 57.944.310 lei, obţinute din prestarea pe teritoriul Republicii Democrate Congo a unor servicii de management al securităţii. Astfel, acest al patrulea suspect acuzat de complicitate ar fi participat la o serie de circuite comerciale fictive, semnând, în calitate de reprezentant a două companii (ambele înmatriculate în Emiratele Arabe Unite) două contracte de execuţie a unor lucrări, cu rolul de a ascunde activităţile generatoare de venituri, contribuind astfel la cauzarea unui prejudiciu adus bugetului de stat în cuantum de 5.794.431 lei (echivalentul a 1.148.563 euro), reprezentând impozit pe venit.
1. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 09.07.2025, 15:46)
...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.07.2025, 16:52)
Iaca ca incep sa se adune banutii la buget :D