PROIECT CULTURAL Maraton teatral, unic în lume

O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 22 aprilie 2021

Seria celor 100 de episoade ale Hektomeron-ului, un amplu proiect teatral urmărit online de spectatorii din întreaga lume se încheie la sfârşitul acestei săptămâni. Marius Manole joacă pentru prima oară pe scena Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, într-un performance inedit în regia lui Radu Afrim. Evenimentul se va desfăşura sâmbătă, 24 aprilie 2021, ora 21:30 şi va putea fi urmărit online, gratuit, pe hektomeron.com. Pornind de la Decameronul scris de Giovanni Boccaccio acum mai bine de 650 de ani, Hektomeron a prezentat cele 100 de poveşti ale autorului într-un moment în care izolarea, teama şi moartea sunt prezente în lumea de acum, aşa cum au fost prezente şi în Florenţa anilor în care Decameronul a fost aşternut pe hârtie. Hektomeron a debutat la jumătatea lunii ianuarie a acestui an şi a fost urmărit online de mai bine de o jumătate de milion de spectatori din 147 de ţări. În fiecare zi, de la debutul proiectului, pe website-ul dedicat proiectului s-a transmis în regim de live streaming din Sala "I.D. Sîrbu" a Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova câte o poveste din cele 100 ale Decameronului lui Boccaccio, fiecare fiind regizată de către un alt artist dintr-o ţară diferită. 100 de regizori din 100 de ţări au fost implicaţi în acest proiect grandios, unic în lume.

Marius Manole şi Radu Afrim sunt artiştii care vor încheia seria celor 100 de episoade. De-a lungul timpului, cei doi au avut o colaborare prolifică, au lucrat împreună nu mai puţin de 8 spectacole, toate relevante în peisajul teatral. În 2016, atât Marius Manole cât şi Radu Afrim au fost decoraţi de către Preşedintele României cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria D Arta spectacolului. Pentru rolurile Bătrânica apatică, Actorul din Între noi e totul bine, Marius Manole a primit primul Premiu UNITER din carieră, Manole având în palmares, până la acel moment, 4 nominalizari: Premiul pentru debut, pentru rolul Paulie din Drept ca o linie, regia Radu Apostol, la Teatrul "Maria Filotti" din Brăila (2003), Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru rolul Şarik din Inimă de câine, regia Yuri Kordonsky (2006), Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru rolul Lopahin din Livada de vişini, regia Felix Alexa (2011), Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru Povestitorul din Două loturi, regia Alexandru Dabija (2013), roluri create la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti. Radu Afrim este unul dintre cei mai importanţi regizori de teatru români. A câştigat 3 Premii UNITER pentru cea mai bună regie, pentru spectacolele Plastilina de Vasili Sigarev la Teatrul "Toma Caragiu", Ploieşti (2006), joi.megaJoy de Katalin Thuroczy, la Teatrul Odeon (2007), Tihna de Attila Bartis, la Teatrul Naţional Târgu-Mureş - Compania "Tompa Miklos" (2016). Pe lângă acestea se adaugă şi alte 3 nominalizări la aceeaşi categorie, pentru spectacolele Alge - Bernarda's House Remix, după o idee de F. G. Lorca la Teatrul "Andrei Mureşanu", Sfântu Gheorghe (2003), Omul Pernă de Martin McDonagh la Teatrul "Maria Filotti", Brăila (2009), Năpasta de I.L. Caragiale la TNB (2013).

Toate episoadele se pot urmări gratuit, pe website-ul www.hektomeron.com, nu este necesar un cont de acces.

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5521
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2944
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9517
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.9182

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb