OMV Petrom şi grupul Renovatio continuă implementarea proiectelor din portofoliul Electrocentrale Borzeşti, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Pentru implementarea proiectului eolian de la Gura Văii (CEE Oneşti), judeţul Bacău, compania de proiect a obţinut un credit de investiţii de 47 de milioane de euro de la Banca Comercială Română, care acoperă cel puţin 60% din valoarea totală a proiectului.
Acesta face parte din proiectele eoliene de 300 de MW pentru care OMV Petrom a anunţat recent decizia finală de investiţie.
„Obiectivul nostru este să depăşim 2,5 GW de capacitate instalată în proiecte de energie din surse regenerabile până în 2030, alături de partenerii noştri. Am dezvoltat un portofoliu diversificat de proiecte solare, eoliene şi hidro. Intrăm acum într-o nouă etapă, în care transformăm aceste proiecte în capacităţi de producţie: avem deja 70 MW în operare şi 1.500 MW în curs de dezvoltare. Proiectul de la Gura Văii - Oneşti este un pas important în consolidarea prezenţei noastre în producţia de energie regenerabilă din România”, a declarat Franck Neel, Membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru Gaze & Energie.
Cu o capacitate instalată de circa 50 MW, proiectul a primit toate avizele necesare. Producţia anuală netă de energie electrică a parcului este estimată la aproximativ 110 GWh. OMV Petrom a achiziţionat în 2024 o participaţie de 50% în Electrocentrale Borzeşti, companie care are în dezvoltare proiecte regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1.000 MW.
















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.07.2026, 10:32)
Deci Hidroelectrica investeste in solar, OMV in eolian si propaganda mujica ne spune ca viitorul sunt “hidrocarburile mujice ieftine”:-)
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.07.2026, 22:26)
În curând SNN face baraj la Cernavodă!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.07.2026, 12:05)
Vijeu Frizerul ce parere are?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.07.2026, 22:24)
ce Gura Vaii ne pasa ce zice el?
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 27.07.2026, 23:19)
tu ești atît de abil încât ai nevoie de un frizer să-ți explice mersul pendulian !
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.07.2026, 23:28)
De ce te superi? Omul te-a întrebat clar ce părere are frizerul din tine.
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.07.2026, 23:37)
Și tu de ce te superi? Vijeu a răspuns super!
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.07.2026, 09:52)
Ciorbea, tu ești?