PSD: Aproape 2.000 de cadre universitare vor fi pensionate în februarie

Ziarul BURSA #Politică / 28 ianuarie 2011

Intrarea în vigoare a Legii educaţiei va duce la pensionarea, într-un singur val, a aproape 2.000 de cadre universitare, consideră vicepreşedintele Departamentului de Comunicare al PSD, Remus Pricopie. Domnia sa a spus că la data intrării în vigoare a Legii educaţiei, aplicarea articolului 289 va deveni obligatorie, astfel că toate cadrele universitare care au împlinit vârsta de 65 de ani vor trebui pensionate.

Pricopie a spus că, întrucât legea nu prevede măsuri tranzitorii, aproximativ 2.000 de cadre universitare din învăţământul de stat vor trebui pensionate în februarie, ei putând opta pentru plata cu ora.

El a afirmat că, întrucât Guvernul a blocat promovările în învăţământul superior, pensionarea, într-un singur val, a 2.000 de cadre universitare, va bulversa sistemul.

Pricopie a solicitat Guvernului adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă prin care pensionarea cadrelor universitare care au vârsta de 65 de ani să se facă gradual, prin prorogarea intrării în vigoare a articolului 289 din Legea educaţiei până la începutul anului universitar următor, în octombrie 2011.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Foarte bine; nu va fi bulversat nimic: sa plece, si-au facut plinul. 

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5223
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7265
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0777
Gram de aur (XAU)Gram de aur650.3914

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb