PSD susţine că distrugerea parcului Bordei a început-o Băsescu în 2000 şi o desăvîrşeşte acum Videanu

NICOLAE MARDARI
Ziarul BURSA #Politică / 15 decembrie 2005

Parcul Bordei a fost retrocedat unui particular de Traian Băsescu în anul 2000, cînd era primar general al Capitalei - a afirmat ieri Octavian Petrovici, purtător de cuvînt al PSD Bucureşti, care susţine că retrocedarea a fost ilegală. Cel care a intrat în posesia lui nu a fost proprietarul terenului, ci cîştigase 18.000 de metri pătraţi în Cartierul Francez, afirmă Petrovici. Purtătorul de cuvînt al PSD Bucureşti susţine că Băsescu avea alte planuri cu Cartierul Francez şi i-a dat la schimb acestuia parcul Bordei, adică 33.000 de metri pătraţi.

În opinia lui Petrovici, "retrocedarea" a fost ilegală, parcul fiind inaugurat în 1936 o dată cu parcul Herăstrău şi avînd o mare încărcătură istorică. După cum afirmă Petrovici, chiar dacă este zonă verde şi, conform legii, proprietarul nu poate să construiască decît pe o suprafaţă de 15%, iar înălţimea maximă a clădirilor nu poate depăşi două niveluri, proprietarul, totuşi, taie copacii. Distrugerea spaţiului verde a început în 2004, cînd actualul ministru al Mediului, Sulfina Barbu, pe atunci directorul Protecţiei Mediului, a aprobat să se taie 128 de copaci pe motiv că ar fi uscaţi, lucru care nu era adevărat - susţine purtătorul de cuvînt al PSD Bucureşti. Tăierea copacilor nu s-a oprit, însă, aici, Petrovici afirmînd că Adriean Videanu închide ochii la această ilegalitate.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb