Putin promulgă noi legi pentru a reduce şi mai mult la tăcere vocile disidente

S.B.
Internaţional / 22 aprilie

Putin promulgă noi legi pentru a reduce şi mai mult la tăcere vocile disidente

Liderul rus Vladimir Putin a promulgat luni o serie de noi legi menite să reducă şi mai mult la tăcere vocile care se opun politicilor sale, inclusiv ofensivei de amploare dusă împotriva Ucrainei începând din 2022, potrivit news.ro.

Noua legislaţie incriminează "discreditarea" armatei ruse sau solicitarea de sancţiuni împotriva Moscovei. Ea interzice, de asemenea, "sprijinirea punerii în aplicare a deciziilor" organizaţiilor internaţionale din care Moscova nu face parte, ceea ce ar putea include Curtea Penală Internaţională (CPI), cu sediul la Haga, care a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin în 2023.

O altă lege nouă interzice "agenţilor străini" - o etichetă folosită pentru a-i descrie pe criticii Kremlinului - să facă parte din consiliile de administraţie ale companiilor de stat. Aşa-numita lege privind "agenţii străini" a fost adoptată în Rusia în 2012 şi complică o serie de proceduri administrative. De asemenea, aceasta impune persoanelor vizate să se identifice ca atare dacă postează pe reţelele sociale.

Moscova a înăsprit recent normele care vizează aceste persoane, interzicând publicitatea în mass-media deţinute de "agenţi străini" şi vizând drepturile de autor ale acestora. Lista agenţilor străini include acum aproximativ o mie de persoane şi organizaţii, inclusiv muzicieni, scriitori şi jurnalişti cunoscuţi.

Aceste noi texte legislative fac parte din represiunea tot mai mare a Moscovei împotriva tuturor vocilor care se opun politicilor lui Putin şi asaltului său asupra Ucrainei în 2022.

Opinia Cititorului ( 24 )

  1. Democratie marca CG.

    Putin trebuie sa mai invete de la Zelenski cum trebuie eliminati adversarii politici, fara sa se auda nimic imprejur,

    nu va fi usor, ca el n are talentul genial de dictator si mincinos ca actorasul circar 

    1. simplu, aruncati de la geam sau seriviti cu ceai noviciok

      Putler și-a ucis opozanții mimând democrația vreo 20 de ani. L-a pus și pe bețivanul ratat Medvedev în locul lui vreo două mandate.

      Zelensky e cunoscut ca actoras ratat care canta prin carciumi la pian cu diverse organe care nu sant pentru cantat la pian (intr adevar trebuie sa ai talent sa poti asa ceva) hahaha vezi postari youtube, astea sant fapte,

      porcariile tale cu Medvedev sant vorbe goale, tu habar nu ai 

      hai că nu ești la tine la colhoz, pe aici știm toți care-i treaba cu Putler și cu bețivanul lui kaghebist. :

      "... pe aici știm toți..." ha ha ha

      in numele cui vorbesti tu aici bai caftangiu de kiew?

      uhaha uhaha uhaha 

      Poate de aia au Cotoroanta si adjunctele ei asa o mare slabiciune pentru Zelenski,

      le o fi aratat si lor cum canta el la pian cu organele alea:) 

      No cine esti tu mai creier putrezit cu 'pe aici stim toti' sa vorbesti in numele meu,

      mars de aici 

    Rusii niste amatori,

    pe langa gasca Ursulei,

    la a reduce şi mai mult la tăcere vocile disidente din UE. 

    1. Ironii de colhoz

      "Ironii de colhoz" iata o postare goala si dobitocutza,

      care ca singur efect pentru cititor il va avea ca ii va produce o puternica stare de voma 

      Ai mancat de sub putin de aia iti vine voma. Sau de la pufoaica

      buna asta cu pufoaica, e "marca inregistrata" a vidului din capul tau, breveteaz o la kiev

      hi hi hi 

      Nu se poate, e a primitivilor sovietici

      "...Nu se poate, e a primitivilor sovietici..."

      ba e a ta mai fost sovietic vandut, ati promis poporului ucrainian ca ii scapati de rusi apoi l ati vandut si acum il asasinati pentru bani, 

      lasa postarile goale de mizerie ca ele nu schimba adevarul,

      si acum hai, ia ti olita de sub scaun si improasca, 9... 8... 7... 6... 5... 

    Vladimire, sa iti arate ocnasii de la UE si din Ro cum se face, nu pistol cu apa ca la matale. Sa vezi ce misto e sa ti se interzica sa vorbesti in timp ce ti se propovaduiesc democratia si drepturile omului. Sa vezi atunci ce greata te apuca de nu o stingi nici cu o tona de ghimbir si grefe.

    Duhoare de putler

    1. La subratul tau

      Slab.Stai jos

      Gunoiul asta uman cu "duhoare" de la 5 are limbajul de lemn din beciurile de la kiev unde sant schingiuiti opozantii,

      el se miroase pe sine a putrefactie 

    Degeaba va chinuiti tovarasi, propaganda putlerista nu prinde. Duceti va in rasîia, gasiti acolo prosti cu duiumul.

    Propaganda banderista nazista nu are nici o sansa, poate doar la prosti, va incasati grivnele degeaba de la zebelitul

    1. Voi o faceti pe copeici sau sunteti doar idioti utili?

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3787
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3042
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8518
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.6339

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb