Radu Oprea a trimis Corpul de Control la DGARM pentru a verifica contractele SAFE

L.B.
Politică / 30 octombrie, 07:17

Sursă foto: Facebook / Radu-Ştefan Oprea

Sursă foto: Facebook / Radu-Ştefan Oprea

Ministrul Apărării Naţionale, Ştefan Radu Oprea, a anunţat joi că a trimis Corpul de Control la Direcţia Generală pentru Armamente (DGARM), structura specializată din cadrul ministerului care se ocupă cu achiziţiile de echipamente, pentru a verifica contractele din programul SAFE, potrivit News.ro. El a precizat, într-o intervenţie la Antena 3, că DGARM este cel care întocmeşte caietul de sarcini şi se ocupă de procesele de achiziţii publice.

În ceea ce priveşte Programul SAFE, ministrul a explicat că una este contractul de achiziţie şi alta este acordul de cooperare industrială, care vine din partea Ministerului Economiei, cele două fiind legate prin condiţia ca recepţia echipamentului să nu poată fi semnată fără un certificat care să ateste că procentul impus de cooperare industrială a fost realizat în România. Oprea a subliniat că toate deciziile s-au luat la Cancelaria prim-ministrului, unde a funcţionat un comitet de lucru la care au participat MApN, MAI şi alte structuri şi instituţii ale statului, iar decizia finală a fost luată acolo. El a adăugat că ştie aceste lucruri întrucât se afla în Secretariatul General al Guvernului şi vedea companiile care intrau la discuţii la Cancelaria prim-ministrului.

Ministrul a afirmat că echipamentele au fost hotărâte de Ministerul Apărării Naţionale, iar programul de achiziţie trebuia desfăşurat prin DGARM, însă prin SAFE această chestiune a fost preluată de la Ministerul Apărării şi de la Ministerul Afacerilor Interne şi dusă către Cancelaria prim-ministrului. El a declarat că a trimis Corpul de Control pentru a verifica toate aceste aspecte, respectiv dacă caracteristicile solicitate de arme se regăsesc în specificaţia tehnică a fiecărui echipament care urmează să fie livrat Armatei Române prin SAFE şi dacă sumele apărute în spaţiul public sunt corecte din perspectiva comparării potenţialelor oferte ale celorlalţi competitori. Oprea a susţinut că modul în care a fost decisă compania câştigătoare a fost stabilit la Cancelaria prim-ministrului, conform discuţiilor avute până acum cu reprezentanţii MApN.

Totodată, ministrul a afirmat că ar fi trebuit să fie implicaţi şi miniştrii de la Apărare şi Economie, respectiv fostul ministru al Apărării, care ar fi trebuit să susţină interesele MApN, şi ministrul Economiei, pentru că întreaga parte de cooperare industrială şi industria de apărare se afla în coordonarea sa, ambii ar fi trebuit să fie vocile care să ţină cu România.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb