Raed Arafat: Începem să reanalizăm timpii de reacţie din ţară ca să vedem dacă trebuie să modificăm legislaţia

Companii #Sănătate / 18 ianuarie 2015

Raed Arafat: Începem să reanalizăm timpii de reacţie din ţară ca să vedem dacă trebuie să modificăm legislaţia

Secretarul de stat dr. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a declarat, sâmbătă, la Acăţari, că timpii de reacţie a echipajelor de prim ajutor şi intervenţie prevăzuţi până în 2014 se încadrează în normele legale în 90% din cazuri în mediul urban şi în 75% în mediul rural, dar că se începe reanalizarea acestora, pentru a se vedea dacă trebuie să modificată legislaţia.

"Mureşul este un judeţ care stă foarte bine pentru că nu e vorba numai de SMURD, este vorba şi despre Serviciul de Ambulanţă. Ele lucrează complementar şi sunt coordonate de un unic dispecerat, care este Dispeceratul Integrat din Mureş, care este poate unicul dispecerat care are absolut toate structurile în acelaşi loc, la momentul actual, în ţară: cu Poliţia, jandarmii, medicalul, cu 112, cu toţi la un loc. Timpii de reacţie în Mureş se încadrează, în cea mai mare parte a judeţului, în prevederile legale care prevăd că în zona rurală maximum 12 minute pentru echipajul de prim ajutor, 20 de minute pentru echipajul cu medic sau pentru elicopter, iar în zonele urbane, maximum 8 minute pentru echipajul de prim ajutor şi 15 minute pentru echipajul cu medic. În partea urbană este pentru 90% din cazuri, în partea rurală este pentru 75% din cazuri. Această prevedere era până în anul 2014, acum începem să reanalizăm timpii de reacţie din ţară ca să vedem dacă trebuie să modificăm acum legislaţia, ca să punem un alt target sau o altă ţintă pentru anul 2020", a arătat Arafat, citat de Agerpres.

Acesta a spus că judeţul Mureş are un număr de echipaje de prim ajutor foarte bine distribuite în judeţ şi se află pe locul doi la nivel naţional după Bucureşti, cu peste 15.000 de intervenţii.

Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" Mureş, colonel Dorin Oltean, a arătat că în momentul de faţă cele mai multe intervenţii SMURD din România le are Bucureştiul cu peste 55.000 pe an, ISU Mureş fiind pe locul doi cu peste 15.000 de intervenţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

21 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3614
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9178
Gram de aur (XAU)Gram de aur257.2300

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro