RASDAQ A fost transferat 3,2% din "Bega Electromotor" şi 9,5% din "Comat"

A.B.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 15 decembrie 2005

Valoarea totală a tranzacţiilor încheiate ieri pe piaţa Rasdaq s-a ridicat la 2,63 milioane RON, în creştere semnificativă comparativ cu şedinţa precedentă. Cei trei indici care urmăresc evoluţia cotaţiilor au înregistrat tendinţe contradictorii. Rasdaq Compozit a fost singurul care a înregistrat creştere, de 0,49%. Indicele aferent titlurilor listate la categoria a doua a pieţei, RAQ-II, a înregis-trat o scădere de 0,11%, în timp ce RAQ-I s-a depreciat nesemnificativ, cu 0,05 puncte procentuale. Au fost tranzacţionate peste 6,13 milioane de acţiuni, prin intermediul a 625 de trans-feruri.

La categoria întîi, cele 68 de transferuri perfectate ieri au însumat 64.374 RON, o treime fiind perfectate cu titlurile producătorului de îmbrăcăminte "Braiconf" Braila (BRCR). Au fost înregistrate sub acest simbol 12 transferuri care au totalizat 22.942 RON. Cotaţia a scăzut semnificativ, cu 2,08 puncte procentuale, pînă la un preţ de referinţă de 0,47 RON/acţiune. Au fost tranzacţionate, ieri, 48.000 de titluri. Capitalul social al companiei este de 4,4 milioane RON, împărţit în acţiuni cu valoarea nominală egală cu 2,5 RON.

Cele mai lichide titluri la cea de-a doua categorie au fost, ieri, cele ale companiei de asigurare reasigurare "Asirom" Bucureşti (ASRA), care au fost tranzacţionate în număr de peste 22.800, la preţuri între 0,55 şi 0,56 RON/acţiune. Valoarea totală a tranzacţiilor s-a ridicat la peste 12.700 RON. Cotaţia a fost în scădere cu 0,88% comparativ cu şedinţa precedentă. Principalul acţionar al companiei este "Interagro", care are o participaţie de 40,55% la capitalul societăţii.

A fost tranzacţionat, ieri, 3,2% din capitalul social al companiei timişorene "Bega Electromotor" (ELTR), pentru peste 922.000 RON. Prin intermediul a două transferuri au fost tranzacţionate peste 2,5 milioane de acţiuni. Cele două tranzacţii au fost perfectate la preţurile de 0,35 şi 0,36 RON/acţiune. Cotaţia a crescut impresionant, cu 20,57 puncte procentuale. Societatea produce motoare, generatoare şi transformatoare electrice şi are un capital social de 7,91 milioane RON. Printre acţionarii companiei se numără fraţii Cristescu (Cristescu Marius Valentin - 42,85% şi Cristescu Emil - 11,33%), precum şi "Chimforex" (33,59%). Cursul titlurilor ELTR s-a înscris pe un trend puternic ascendent în ultima luna, tranzacţia de ieri fiind perfectată la maximul ultimelor 12 luni.

Cu titlurile companiei "Comat" Sibiu (COBL) a fost realizată o tranzacţie în valoare de peste 582.000 RON, prin care a fost transferat 9,5% din capitalul emitentului. Cele peste 97.000 de acţiuni tranzacţionate au fost transferate pentru 6 RON/acţiune, în creştere spectaculoasă, cu 93,54% faţă de şedinţa precedentă. Compania realizează comerţ intermediar cu produse diverse şi are un capital social de 2,54 milioane RON, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 RON. Acţionarul majoritar al societăţii este persoana fizică Carabulea Ilie, care deţine 74,92% din titlurile companiei, în timp ce "Atlassib" are o participaţie de 13% la capitalul societăţii. Tranzacţia de ieri a fost realizată la maximul ultimului an.

Au revenit în atenţia investitorilor titlurile aparţinînd producătorului de lactate şi brînzeturi "Albalact" Alba Iulia (ALBZ). Ieri au fost transferate peste 298.000 de acţiuni la preţuri cuprinse între 0,79 şi 0,87 RON/titlu. Cotaţia s-a apreciat cu 9,21% faţă de şedinţa anterioară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb