REACŢIA LUI PETRE DAEA PE MARGINEA RAPORTULUI OLAF:"Fermierii din ţara noastră au lucrat şi lucrează corect"

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică #Agricultură /

Petre Daea

Petre Daea

Fraudarea fondurilor europene pe agricultură şi pe dezvoltare rurală constatată în recentul raport al Oficiului European de Luptă Antifraudă(OLAF), pe care l-am prezentat în ediţia de luni a Ziarului BURSA, nu este contestată de Petre Daea, ministrul demis al agriculturii. Cu toate acestea, domnia sa consideră că vina pentru raportul fraudării fondurilor pe anul 2018, fraudare la care ţara noastră este în top alături de Italia şi Portugalia, ar aparţine guvernărilor din 2015 şi 2016.

Referitor la aceste aspecte, Petre Daea a declarat, ieri, cu prilejul conferinţei de bilanţ, la aproape trei ani de mandat: "Probabil că sumele respective sunt legate de numărul mare de fermieri pe care îi are ţara noastră şi care au beneficiat de subvenţiile agricole. În ultimii ani, am dat mai multe explicaţii autorităţilor de la Bruxelles, am luat mai multe măsuri pentru echilibrarea plăţilor în anumite zone, dar vorbim despre proiecte aprobate şi demarate în perioada anilor 2015 şi 2016. Deşi proiectele au fost întocmite atunci, noi ne-am luptat pentru ele şi le-am considerat corecte. Cred că este vorba despre o interpretare diferită a anumitor aspecte financiare, dar vă spun că am reuşit ca multe dintre neconformităţi să fie reduse. Am reuşit chiar reducerea anumitor sume care păreau suspecte, la prima vedere, oficialilor de la Bruxelles. Practic interpretările diferite au dus la constatarea unor incorectitudini din partea celor de la OLAF. În ciuda recentului raport al instituţiei europene, eu vă spun că fermierii din ţara noastră au lucrat şi lucrează corect".

Conform raportului din 11 octombrie 2019 al OLAF, ţara noastră se situa, anul trecut, în top 3 la gradul ridicat de fraudare a fondurilor europene pe agricultură şi dezvoltare rurală, alături de Italia şi Portugalia.

Conform anexei 1 la raport, în România au fost raportate ca fraude 114 nereguli pe fondurile pe agricultură, în sumă de 16.315.183 de euro şi 3 nereguli pe fondurile de coeziune - secţiunea pescuit şi acvacultură în sumă de 35.861.623 euro.

Inspectorii OLAF au mai constatat, conform anexei 2 la raport, încă 309 nereguli, dar necatalogate ca fraude, pe agricultură privind suma de 25.479.253 euro din fonduri europene, la care se adaugă încă 98 de nereguli pe coeziune şi pescuit, în sumă de 12.919.490 euro şi două pe Programul Naţional de dezvoltare Rurală, în valoare de 1,671.625 de euro.

Conform statisticii strict pe agricultură şi dezvoltare rurală, neregulile raportate în ţara noastră pentru anul 2018 se ridică la peste 43 de milioane de euro. În cadrul acestei statistici, avem 53 de fraude, în sumă de 2.792.556 euro, ce reprezintă subvenţii acordate pentru agricultură, şi 61 de fraude în valoare de 15.522.627 euro, pe programele de dezvoltare rurală.

Pe lângă acestea au mai fost 101 nereguli pe subvenţii pentru suma de 6.832.042 euro şi 208 nereguli pe programele de dezvoltare rurală pentru suma de 18.647.211 euro.

Raportul OLAF mai arată că numărul cazurilor suspecte de fraudă în domeniul finanţărilor europene acordate pentru ţara noastră pentru agricultură şi dezvoltare rurală a crescut în acest exerciţiu bugetar (2014-2020, calculat până în 2018 inclusiv) de peste cinci ori, comparativ cu exerciţiul bugetar multianual 2007-2013.

Astfel, dacă între 2007 şi 2013 au fost suspectate de fraudă 58 de proiecte, acum numărul lor a ajuns la 263.

Cu toate acestea, ministrul agriculturii Petre Daea susţine că lucrurile sunt sub control şi că fondurile europene alocate acestui domeniu de activitate sunt cheltuite conform destinaţiei.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Nea petre , adio.....fara regrete...

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Sistemele de subventie franceze nu se pot aplica in romania pentru ca daea si acolitii politici nu prea primesc nimic. Asa ca sistemul prezentat de OLAF este real chiar daca fermierii romani sint corecti. Furturile sint colectate de acestii oameni politici de curat ra**t.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS