Algeria a decis să rupă relaţiile diplomatice cu Emiratele Arabe Unite (EAU) şi a invocat epuizarea tuturor posibilităţilor de menţinere a relaţiilor bilaterale, a anunţat joi presa de stat algeriană, relatează publicaţia Reuters, citată de Agerpres.
Decizia vine pe fondul unor tensiuni tot mai mari între cele două ţări, astfel preşedintele Algeriei, Abdelmadjid Tebboune, a acuzat în repetate rânduri Emiratele Arabe Unite că desfăşoară acţiuni destabilizatoare în mai multe state din regiune, conform sursei.
Tebboune a criticat în trecut influenţa EAU în regiune şi a susţinut că Algeria a evitat până acum o ruptură diplomatică pentru a nu accentua diviziunile dintre statele arabe, informează publicaţia citată.
În 2025, preşedintele algerian a afirmat că relaţiile Algeriei cu statele din Golf sunt în general apropiate, cu excepţia unui singur stat, făcând referire indirectă la Emiratele Arabe Unite şi a descris relaţiile cu Arabia Saudită, Kuweit, Oman şi Qatar drept apropiate şi a acuzat EAU că se amestecă în afacerile interne ale Algeriei şi încearcă să destabilizeze ţara, conform sursei.
Tensiunile dintre Alger şi Abu Dhabi s-au amplificat în februarie, când Algeria a început procedurile pentru anularea unui acord privind serviciile aeriene dintre cele două state, acordul fusese semnat la Abu Dhabi în mai 2013, potrivit publicaţiei.
Ruperea relaţiilor diplomatice marchează o nouă etapă în deteriorarea relaţiilor dintre Algeria şi Emiratele Arabe Unite, după o perioadă în care autorităţile algeriene au încercat să evite escaladarea conflictului diplomatic, informează sursa citată.























































Opinia Cititorului