Reuters: Google cere suspendarea ordinului UE referitor la accesul rivalilor AI la datele de căutare

S.C.
Companii / 1 octombrie, 08:27

Reuters: Google cere suspendarea ordinului UE referitor la accesul rivalilor AI la datele de căutare

Google, companie parte a grupului Alphabet, a cerut Tribunalului Uniunii Europene să suspende ordinul Comisiei Europene prin care compania este obligată să ofere OpenAI şi altor motoare de căutare rivale acces la datele sale de căutare, transmite publicaţia Reuters, citată de News.ro.

Compania a contestat marţi în justiţie decizia Comisiei Europene şi a solicitat o măsură provizorie până la soluţionarea cazului. Cererea a fost adresată Tribunalului UE din Luxemburg, a doua cea mai înaltă instanţă a Uniunii Europene, conform sursei.

„Măsurile provizorii sunt destinate cazurilor în care există riscul producerii unor prejudicii grave. Acesta este cazul aici, deoarece, aşa cum am afirmat, există riscul unor prejudicii grave pentru viaţa privată a utilizatorilor europeni”, a declarat un purtător de cuvânt al Google, potrivit publicaţiei.

În iulie, Comisia Europeană, care are şi atribuţii de autoritate de concurenţă a UE, a ordonat Google să ofere acces la datele sale de căutare pentru a permite rivalilor, în special serviciilor bazate pe inteligenţă artificială, să concureze mai eficient cu Google Search şi pentru a extinde opţiunile disponibile companiilor şi utilizatorilor, conform sursei.

Google susţine că măsura poate afecta mecanismele esenţiale de protecţie a vieţii private şi securitate pentru milioane de utilizatori europeni, informează publicaţia citată.

Comisia Europeană afirmă, însă, că deciziile sale ţin cont de cerinţele privind integritatea şi securitatea serviciilor, precum şi de protecţia datelor cu caracter personal ale utilizatorilor finali, conform sursei.

Demersul juridic face parte din acţiunile Google împotriva regulilor europene menite să limiteze puterea marilor platforme tehnologice. Agenţia MLex a relatat prima despre solicitarea companiei privind măsura provizorie, potrivit sursei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb