Slovacia va continua să-şi urmeze interesele şi să-şi dezvolte cooperarea cu Rusia în domenii ce nu sunt vizate de sancţiuni, a declarat luni ministrul de externe slovac Juraj Blanar, după o întrevedere la Moscova cu omologul său rus Serghei Lavrov, transmite Reuters.
Blanar a venit la Moscova pentru a discuta în special despre livrările de energie ruse şi reluarea unui proces de cooperare suspendat după începerea invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, precizează Reuters.
Reluarea consultărilor urmează vizitelor făcute la Moscova de premierul slovac Robert Fico, ale cărui opinii fac notă discordantă de cele ale UE după ce fostul premier ungar Viktor Orban a pierdut alegerile legislative desfăşurate în aprilie în ţara sa, informează Reuters.
Energia a fost un subiect principal pe agenda comisiei interguvernamentale ce a desfăşurat consultări luni, a menţionat Ministerul de Externe slovac, adăugând că Blanar a fost informat că Rusia rămâne pregătită să îndeplinească contractele convenite, relatează Reuters.
Slovacia cumpără petrol şi gaz ruseşti, dar intenţionează să oprească achiziţiile de gaz până la finalul lui 2027, în conformitate cu un plan al UE de a priva Rusia de resurse financiare care îi finanţează războiul contra Ucrainei, potrivit sursei citate.
„Federaţia Rusă este dificil de înlocuit pentru stabilitatea livrărilor de energie nu doar pentru Slovacia, dar şi pentru comerţul mondial cu energie, care este evident acum în centrul crizei din strâmtoarea Ormuz”, a afirmat Juraj Blanar, conform sursei menţionate.
„Slovacia este un membru al Uniunii Europene şi al NATO şi respectăm regulile care ne obligă, dar în interiorul acestora căutăm oportunităţi de cooperare în interesele naţionale le Slovaciei”, a mai spus el, potrivit sursei.
În urmă cu două săptămâni, Uniunea Europeană a adăugat aproximativ 1.600 de nume pe lista neagră cu persoanele şi entităţile vizate de sancţiunile europene legate de războiul din Ucraina, adaugă Reuters. Lista respectivă, aprobată cu unanimitatea celor 27 de state membre, este actualizată semestrial, mai adaugă Reuters. Măsurile restrictive ale UE în raport cu acţiunile ce subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei se aplică acum pentru circa 4.600 de persoane şi entităţi, conform Reuters.
Uniunea Europeană a adoptat sancţiuni masive şi fără precedent împotriva persoanelor şi entităţilor implicate în invadarea pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, potrivit sursei citate. Începând din martie 2014, UE a impus progresiv Moscovei măsuri restrictive ca răspuns la anexarea ilegală a Crimeei (2014), la invadarea pe scară largă a Ucrainei (2022) şi la anexarea ilegală a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson (2022), precizează Reuters.




























































Opinia Cititorului