Reuters: UNRWA, posibil să se închidă până la sfârşitul lunii februarie, dacă finanţarea nu va fi reluată

F.D.
Internaţional / 1 februarie 2024

Reuters: UNRWA, posibil să se închidă până la sfârşitul lunii februarie, dacă finanţarea nu va fi reluată

Agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţi palestinieni (UNRWA) a transmis joi că cel mai probabil va fi forţată să-şi închidă operaţiunile în Orientul Mijlociu, inclusiv în Gaza, până la sfârşitul lunii februarie dacă finanţarea nu va fi reluată, relatează Reuters.

O serie de ţări, inclusiv Statele Unite, Germania şi Marea Britanie, au întrerupt finanţarea agenţiei de ajutor în urma acuzaţiilor conform cărora unii membri ai personalului UNRWA au fost implicaţi în atacurile Hamas din 7 octombrie în sudul Israelului.

"Agenţia rămâne cea mai mare organizaţie de ajutorare într-una dintre cele mai grave şi complexe crize umanitare din lume", a declarat comisarul general al UNRWA, Philippe Lazzarini, citat într-un comunicat.

"Dacă finanţarea rămâne suspendată, cel mai probabil vom fi forţaţi să ne închidem operaţiunile până la sfârşitul lunii februarie nu numai în Gaza, dar şi în întreaga regiune", a adăugat el.

Ofensiva israeliană lansată în urma atacurilor, în care aproximativ 1.200 de persoane au fost ucise şi 253 luate ostatici, a strămutat cea mai mare parte a populaţiei din Gaza, a lăsat multe case şi infrastructura civilă în ruine şi a provocat o lipsă acută de alimente, apă şi medicamente.

Grupurile de ajutorare şi alte agenţii ale ONU au îndemnat donatorii să susţină în continuare UNRWA, iar şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) avertizând miercuri că întreruperea finanţării ar avea "consecinţe catastrofale" pentru populaţia din Gaza.

Autorităţile israeliene cer de mult timp ca agenţia să fie desfiinţată, argumentând că misiunea ei este depăşită şi stimulează sentimentul antiisraelian, ceea ce UNRWA neagă cu fermitate.

Miercuri, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi-a reiterat apelul de a înceta mandatul UNRWA şi de a-l înlocui cu alte agenţii de ajutorare ale ONU sau non-ONU.

UNRWA, în mod oficial Agenţia Naţiunilor Unite de Ajutorare şi Lucrări pentru Refugiaţii din Palestina în Orientul Apropiat, a fost înfiinţată în 1949 de Adunarea Generală a ONU după războiul din jurul fondării Israelului ca stat evreiesc, când 700.000 de palestinieni au fugit sau au fost alungaţi din casele lor.

Ea are angajaţi 30.000 de palestinieni pentru a satisface nevoile civice şi umanitare a 5,9 milioane de descendenţi ai acelor refugiaţi - în Fâşia Gaza, în Cisiordania şi în vaste tabere din ţări arabe învecinate.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2788
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6265
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6205
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1442
Gram de aur (XAU)Gram de aur641.4000

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb