REVISTA PRESEI INTERNATIONALE - 13.02.2012

V.R.
Ziarul BURSA #Revista Presei /

FINANCIAL TIMES

Grecia a aprobat măsurile de austeritate, erup violenţele

Parlamentarii greci au aprobat, ieri, un pachet de măsuri de austeritate dure, urmărind să evite astfel intrarea în incapacitate de plată, însă votul a fost umbrit de proteste violente de stradă, lansate în centrul Atenei. Pachetul a fost aprobat cu 199 de voturi "pentru", iar 74 de parlamentari s-au exprimat împotrivă.

Bancheri, arestaţi în Marea Britanie

Autorităţile din Marea Britanie au arestat câţiva bancheri ai diviziei de investiţii din cadrul Royal Bank of Scotland şi alte instituţii financiare, în cadrul unei anchete privind o fraudă.

Dubii privind restructurarea PepsiCo

Compania americană PepsiCo a anunţat, săptămâna trecută, că reduce 8.700 de locuri de muncă la nivel mondial, dezvăluind o restructurare strategică.

Planul, însă, a determinat unii analişti să se întrebe dacă va fi suficient pentru redresarea companiei.

WALL STREET JOURNAL

Total cumpără petrol saudit

Compania petrolieră majoră franceză Total SA a decis, încă de la finele lui 2011, să nu mai cumpere ţiţei din Iran pentru rafinăriile sale, cu şase luni înainte ca embargoul propriu-zis să fie implementat de Europa. Total a înlocuit parţial petrolul iranian cu ţiţeiul produs de Arabia Saudită, potrivit directorului financiar Patrick de la Chevardiere.

Olympus are pierderi de 9,7 milioane de dolari

Compania japoneză Olympus Corp. a contabilizat o pierdere netă de 756 milioane de yeni (9,7 milioane de dolari) în cel de-al treilea trimestru fiscal, anticipând totodată pierderi de 32 miliarde dolari pentru întregul exerciţiu, care se încheie în martie 2012.

NEW YORK TIMES

PIB-ul Japoniei a scăzut puternic la finele lui 2011

Încetinirea comerţului global, aprecierea monedei locale şi întreruperile cauzate de inundaţiile din Thailanda au afectat economia Japoniei în ultimul trimestru din 2011.

În perioada octombrie - decembrie 2011, economia niponă, a treia din lume, a scăzut cu 0,6% comparativ cu trimestrul al treilea. În ritm anual, scăderea a fost de 2,3%.

China: Bondurile de stat europene nu sunt o investiţie ideală

Titlurile de stat din Europa nu sunt investiţii ideale pe termen lung, consideră China Investment Corporation (CIC), care preferă proiectele de infrastructură şi industriale.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS