ZIARUL BURSA

13 februarie 2012
Protestul anti-ACTA din Piaţa Universităţii (Bucureşti). Deşi Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, a declarat, pentru agenţiile de presă, că aproximativ 300 de persoane s-au adunat în zona Fântânii de la Universitate, în realitate, aici au protestat cel puţin 1000 de persoane. Cel puţin fotografia aşa arată.

ACTA a scos în stradă mii de protestatari

Viviani MiricăMiscellanea / 13 februarie 2012

Protestele din Capitală au continuat, sâmbată, cu un nou episod: mişcarea anti-ACTA, controversatul acord împotriva pirateriei şi contrafacerii, între UE, SUA, Australia, Canada, Japonia, Mexic, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud şi Elveţia.

Erste Bank şi-a îndeplinit o parte considerabilă a obligaţiilor post-privatizare la BCR

VICEPREŞEDINTELE AVAS CRISTINA CHIRIAC:Erste Bank şi-a îndeplinit o parte considerabilă a obligaţiilor post-privatizare la BCR

Ancuţa StanciuBănci-Asigurări / 13 februarie 2012

Listarea acţiunilor BCR la BVB este prevăzută în contractul de privatizare, dar, pentru AVAS, este "o stipulaţie pentru altul"  

Adoptarea sau neadoptarea deciziei de listare a aparţinut de la început şi în continuare acţionarului majoritar, Erste Bank

Reporter: Care sunt consecinţele faptului că "Erste Bank" nu a listat BCR, aşa cum prevedea contractul de privatizare?

Investitorii pariază pe cupru

Investitorii pariază pe cupru

ALINA VASIESCUInternaţional / 13 februarie 2012

Traderii de materii prime pariază pe creşterea preţului cuprului în perioada următoare, fiind încrezători că economia globală se va consolida, iar cererea pentru acest metal va continua să reducă stocurile după un an în care producţia minieră a scăzut semnificativ.

Analiştii: FP a avut o contribuţie majoră la susţinerea lichidităţii

PROFIT DE APROAPE 17 MILIOANE DE LEI PENTRU BVBAnaliştii: FP a avut o contribuţie majoră la susţinerea lichidităţii

Crăiţa SimionescuPiaţa de Capital / 13 februarie 2012

Rezultatele financiare preliminare ale "Bursei de Valori Bucureşti" (simbol BVB) nu reprezintă o surpriză pentru analişti, care ne-au declarat că se aşteptau ca BVB să încheie anul pe profit, având în vedere evoluţia valorii tranzacţionate anul trecut, comparativ cu 2010, lichiditatea fiind sus­ţinută de acţiunile Fondul Proprietatea.

Barroso, încrezător că Atena va primi al doilea pachet de sprijin

V.R.Jurnal de criză / 13 februarie 2012

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi-a exprimat încrederea că cel de-al doilea pachet de sprijin financiar pentru Grecia va fi finalizat săptămâna viitoare, însă pentru ca acest lucru să se întâmple, Atena trebuie să implementeze reforme structurale care să readucă încrederea în economia elenă.

Ediţia din 13.02.2012
Ediţia din 27.02.2020
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Lifestyle
Cauzele inflaţiei

Cauzele inflaţiei

Andrei Munteanu, analist finmentor.roMacroeconomie / 13 februarie 2012

Pe parcursul ultimilor ani de zile, băncile centrale din întreaga lume au încercat să contracareze presiunile deflaţioniste care au fost puse în mişcare ca urmare a crizei financiare din 2008, prin extinderea agresivă a propriilor bilanţuri.

Operaţii reuşite?

Cristian PîrvulescuEditorial / 13 februarie 2012

Cristian Pîrvulescu

Preocupată de evoluţiile politice interne şi de starea politico-meteorologică - probleme care au acoperit săptămâna trecută orice urmă a politicii europene sau internaţionale - opinia publică românească nu a putut urmări cu atenţie operaţia pe...

"Kodak" nu va mai produce camere digitale

"Kodak" nu va mai produce camere digitale

ALINA VASIESCUInternaţional / 13 februarie 2012

Compania americană "Eastman Kodak" Co., care a solicitat recent plasarea sub protecţia Legii falimentului, va ieşi de pe piaţa aparatelor foto digitale în prima jumătate a acestui an, încercând să-şi reducă astfel costurile.

"Malev" elimină 75% din personal

"Malev" elimină 75% din personal

ALINA VASIESCUInternaţional / 13 februarie 2012

Compania aeriană "Malev" Zrt. din Ungaria, care şi-a încetat recent activitatea, va concedia 2.080 de angajaţi, reprezentând 75% din totalul personalului.

REVISTA PRESEI 13.02.2012

Willy HomnerRevista Presei / 13 februarie 2012

ADEVARUL

FMI face agenda noilor şefi ai ministerelor economice

Lucian Bode, noul şef de la Economie, vrea exploatarea de noi resurse şi privatizarea companiilor de stat, iar Bogdan Drăgoi, noul ministru al Finanţelor, spune că acordul cu FMI...

REVISTA PRESEI INTERNATIONALE - 13.02.2012

V.R.Revista Presei / 13 februarie 2012

Grecia a aprobat măsurile de austeritate, erup violenţele 

Parlamentarii greci au aprobat, ieri, un pachet de măsuri de austeritate dure, urmărind să evite astfel intrarea în incapacitate de plată, însă votul a fost umbrit de proteste...

DTLAWYERS
Business Card
BTPay
Gala 'Women in Economy 2020'
Benihana
Leap
Hotel Marshal Garden

ENGLISH SECTION

more articles

Anvergura

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Pagini Aurii