SCANDALUL "GLOBAL BUSINESS - STAŢIUNEA POMICOLĂ CONSTANŢA":Preşedintele Băsescu îşi obligă fratele să-şi renegocieze afacerea cu statul

CĂTĂLIN DEACU
Ziarul BURSA #Politică / 13 aprilie 2009

Preşedintele Băsescu îşi obligă fratele să-şi renegocieze afacerea cu statul
  • document ataşat Contract de Asociere semnat de firma familiei Băsescu, "Global Business & Investments", cu Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură din Constanţa
    apasă aici pentru a descărca.

    Exclusiv: Ziarul BURSA vă prezintă contractul semnat de firma familiei Băsescu, "Global Business & Investments", cu Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură din Constanţa

    Un articol din contract impune părţilor să se aşeze la masa negocierilor ori de câte ori statutul unităţilor se modifică prin act legislativ

    Parlamentul şi Preşedintele tocmai ce au aprobat o lege care modifică organizarea şi funcţionarea cercetării agricole

    Contractul dintre dezvoltatorul imobiliar "Global Business& Investments", controlată de familia fratelui preşedintelui, Mircea Băsescu, şi Staţiunea de Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa, prin care firma familiei prezidenţiale s-a angajat să planteze pomi fructiferi pe o suprafaţă de 30 de hectare din domeniul public al statului, ar trebui renegociat, după ultimele modificări legale.

    Cele două părţi au pus bazele unei asocieri în participaţiune între firma lui Mircea Băsescu şi SDPC, o instituţie a statului cu personalitate juridică.

    Pe cele 30 de hectare de teren (n.r. situate între localităţile Agigea şi Eforie Nord), obţinute de "Global Business&Investments" fără licitaţie publică, dezvoltatorul imobiliar s-a angajat să finanţeze activitatea de bază a staţiunii pentru 15 ani.

    O clauză din contract cheamă cei doi asociaţi la masa negocierilor, ori de câte ori statutul staţiunilor este modificat prin act legislativ.

    "Schimbarea statutului unităţilor prin act legislativ, determină renegocierea contractului, dar nu anularea lui", se arată în contractul de asociere.

    Iar prima schimbare a intervenit, la data de 30 martie 2009, când în Monitorul Oficial apare modificată Legea privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare.

    Actul normativ reglementează întreaga activitate a unităţilor de cercetare-dezvoltare coordonate de ASAS, inclusiv a Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Pomicolă Constanţa, şi prevede, printre altele, reorganizarea staţiunii ca instituţie de drept public cu personalitate juridică în subordinea Academiei, păstrarea domeniului de activitate a terenurilor, finanţarea cercetării cu subvenţii de la bugetul de stat, dar şi neobligativitatea organizării de licitaţii publice în situaţia asocierilor în participaţiune...

    Legea, de altfel, extrem de necesară pentru funcţionarea cercetării agricole, a fost votată în bloc de 231 de parlamentari, dintr-un total de 241 de prezenţi.

    Conform procedurilor, actul normativ a fost semnat şi de preşedinţii celor două Camere parlamentare (Roberta Anastase şi Mircea Geoană) şi, în final, a fost promulgat de şeful statului,Traian Băsescu.

    Astfel, indirect, Mircea Geoană şi chiar Traian Băsescu îl împing pe Mircea Băsescu să renegocieze contractul de asociere, însă cum nicio parte nu şi-a manifestat până acum intenţia de a renocia pe fond această afacere, acţiunea pare una doar formală.

    Conform legii, în termen de 60 de zile de la promulgarea actului normativ, ASAS trebuie să formuleze o serie de hotărâri pentru reorganizarea activităţii unităţilor de cercetare. Din informaţiile noastre, la momentul actual, proiectele de hotărâre sunt în lucru.

    Ponderi ciudate

    Potrivit contractului, la asocierea în participaţiune cu "Global Business & Investments", staţiunea de cercetare pomicolă (în calitate de asociat principal) vine cu aportul unei suprafeţe de 30 de hectare de teren din domeniul public al statului, şi îşi păstrează dreptul de folosinţă asupra suprafeţei.

    Firma lui Mircea Băsescu (în calitate de asociat secundar), se angajază să finanţeze activitatea staţiunii cu minim 75.000 de euro şi să realizeze o serie de investiţii pentru dezvoltarea activităţii de cercetare-dezvoltare a staţiunii.

    Cu toate că staţiunea pomicolă este asociatul principal în această afacere, şi nu Global Business & Investments, repartiţia beneficiilor şi a pierderilor este fix pe dos: 70% din profit va reveni firmei lui Mircea Băsescu, iar diferenţa instituţiei publice.

    Partajul profitului s-a realizat "ochiometric", fără o evaluare a valorii terenului, întrucât cei implicaţi nu au considerat necesar, deoarece noua lege a cercetării nu are prevederi în acest sens.

    Surse din ASAS nu exclud ca la viitoarele negocieri să se discute şi această problemă, din cauză că Academia şi-ar dori o participaţiune ceva mai mare la profit.

    Un alt punct de la care ar putea pleca renegocierea contractului îl reprezintă faptul că unul dintre semnatarii de atunci ai înţelegerii, dr. Ing. Spiţă Valentin, a decedat, iar schimbarea conducerii staţiunii ar necesita, de ce nu, şi o discuţie ceva mai amănunţită a înţelegerii iniţiale.

    La acel moment înţelegerea a fost semnată pe o perioadă de 15 ani (n.r. durata minimă a unui ciclu de livadă la piersic şi cais), fapt ce ar fi stârnit unele nemulţumiri.

    Surse apropriate negocierilor susţin că, iniţial, ASAS (n.r. Academia este instituţia care a avizat, în ultimă instanţă, contractul) s-ar fi opus în două rânduri încheierii afacerii, invocând anumite neclarităţi în contract.

    Sursele mai susţin că "Global Business & Investments" ar fi solicitat ca asocierea în participaţiune să se realizeze pe o perioadă ceva mai lungă, de 20 de ani sau mai mult, însă din motive necunoscute Academia s-ar fi opus. Astfel, un prim punct care ar putea fi renegociat este durata contractului.

    În acest sens, se vehiculează că înţelegerea ar putea fi prelungită cu încă cinci ani, îndeosebi din cauza modului de obţinere a profitului, care va apărea, probabil, după patru ani de la înfiinţarea pe rod a plantaţiei, cel mai devreme în 2011.

    Conform legii pomiculturii, durabilitatea unei livezi de piersic şi cais este de 15-20 de ani, iar costurile pentru înfiinţarea unui hectar au fost estimate la circa 10.000 de euro.

    Cum investiţia a fost deja începută, fiind vorba de o plantaţie de piersic şi cais, primul ciclu de producţie ar urma să fie în 2012-2013. Abia din acest interval s-ar putea trece la valorificarea fructelor şi, deci, la obţinerea de profit.

    Şi asta dacă producţia va da rod şi dacă nu va fi afectată de condiţiile meteo sau de îngheţul târziu. În caz contrar, staţiunea pomicolă nu va obţine niciun profit de pe urma afacerii.

    Cu toate acestea, staţiunea de cercetare şi Academia nu s-ar opune prelungirii contractului, invocând tocmai argumentele mai sus menţionate.

    Interesant este că surse din ASAS susţin că o parte a conducerii Academiei ar dori chiar limitarea înţelegerii pe o durată de zece ani.

    În baza asocierii, terenul rămâne în folosinţa staţiunii, şi nu a firmei lui Băsescu.

    Întrucât partenerul de afaceri este un dezvoltator imobiliar, nu este exclus ca implicarea acestuia în afacere să urmărească doar să blocheze pentru ceva timp cele 30 de hectare, vânate şi de alţi afacerişti locali, pentru alte proiecte imobiliare.

    Sursele noastre dau puţin probabilă posibilitatea rezilierii contractului şi precizează: "Nimeni nu va putea să defrişeze plantaţia, decât cu aprobarea autorităţilor statului".

    Cum s-a fentat licitaţia publică

    Cele 30 de hectare ale staţiunii de cercetare de la malul mării au fost vânate de mai mulţi oameni de afaceri locali, însă câştig de cauză a avut, în cele din urmă, fratele preşedintelui ţării, Mircea Băsescu. Faptul că afacerea s-a încheiat netransparent, fără o licitaţie publică, ridică suspiciuni.

    Reprezentanţii ASAS susţin, însă, că afacerea a fost parafată perfect legal, întrucât legislaţia nu-i obligă, la asocierile în participaţiune, să organizeze licitaţii publice. Tot ei susţin că nici evaluarea terenului nu a fost necesar, invocând aceleaşi argumente. Astfel, cotele de profit ale celor două părţi au fost împărţite la masa negocierilor, iar nu pe baza unor evaluări.

    Juriştii contactaţi de noi au confirmat că afacerea s-a făcut în litera legii, însă au precizat că la limita ei.

    Ei însă atrag atenţia asupra faptului că staţiunea de cercetare invocă prevederile Codului Comercial, ce nu o priveşte în mod direct, cu toate că are personalitate juridică.

    Juriştii arată că această practică a fost des uzitată şi susţin că, astfel, s-a evitat aplicarea Legii concesiunii.

    "Aceste practici, prin care statul devine sunt legale, dar nu morale", au apreciat juriştii, care au subliniat că, de regulă, asocierea în participaţiune în baza Codului Comercial, este urmată de cumpărarea activului de către societatea comercială, cu drept de preempţiune...

    Reprezentanţii ASAS susţin că situaţia financiară a staţiunii de cercetare a fost extrem de dificilă, iar asocierea cu o societate privată era vitală pentru continuarea activităţii.

    Un raport de audit intrat în posesia noastră, realizat în perioada ianuarie 2006 - 30 noiembrie 2007, de către auditorul Nicolae Bică, la staţiunea de cercetare îi contrazice, şi chiar arată că staţiunea a înregistrat doi ani la rând profit.

    Conform rezultatelor auditului, staţiunea de cercetare a avut în 2005 cheltuieli de 3.385.381 lei şi venituri de 3.418.439. Deci un venit de 33.058 lei.

    În 2006, staţiunea înregistrează un profit de 977.996 lei, de circa 30 de ori mai mare ca anul anterior. Ceea ce arată că investiţiile firmei familiei Băsescu reprezintă doar un sfert din profitul din anul 2006. Chiar şi aşa, investiţiile îşi vor arăta roadele abia peste doi-trei ani. Deci, principalul argument cum că staţiunea avea nevoie urgentă de această afacere ca să se finanţeze este şubred. Ceea ce arată că afacerea a avut un alt scop - probabil preluarea celor 30 de hectare în viitor.

    Legea 45/2009: "Asocierea în participaţiune se realizează între unitatea şi instituţia de cercetare-dezvoltare sau instituţia de învăţământ şi companii naţionale, societăţi comerciale, societăţi agricole, asociaţii profesionale sau grupuri de producători agricoli din ţară sau străinătate".

    Art. 251, Codul comercial: "Asociaţiunea în participaţiune are loc atunci când un comerciant sau o societate comercială acordă uneia sau mai multor persoane ori societăţi o participaţiune în beneficiile şi pierderile uneia sau mai multor operaţiuni, sau chiar asupra întregului comerţ".

    Art 256, Codul comercial: "Asociaţiunile în participaţiune sunt scutite de formalităţile stabilite pentru societăţi, dar ele trebuie să fie probate prin act scris".

    Staţiunea a înregistrat un profit de 977.996 lei, cu un an înainte de semnarea contractului cu firma familiei Băsescu.

    Opinia Cititorului ( 2 )

    1. Daca profitul in 2006 a fost de circa 250.000 de euro, unde s-a dus el? De ce nu a fost reinvestit, daca ASAS avea nevoie de bani??? Nu inteleg de ce autorul articolului o tine una si buna ca nu s-a facut licitatie, desi, inteleg, nu era o cerinta legiferata?

      Va jucati cu focul

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    BTPay
    Electromagnetica

    Curs valutar BNR

    27 Ian. 2022
    Euro (EUR)Euro4.9453
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4182
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7622
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9300
    Gram de aur (XAU)Gram de aur257.6976

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Bursele din regiune
    romaniansmartcity.ro
    Cotaţii fonduri mutuale
    Pagini Aurii
    www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro