Sebastian Burduja: Ne pregătim de semnarea celui mai important proiect pentru sectorul energetic românesc

A.B.
Piaţa de Capital / 12 noiembrie

Sebastian Burduja: Ne pregătim de semnarea celui mai important proiect pentru sectorul energetic românesc

România va semna săptămâna aceasta proiectul pentru realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, a anunţat marţi ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o postare video pe Facebook de la Baku, Azerbaidjan.

Acesta a subliniat că, în cadrul participării la COP29, România face paşi importanţi în sectorul energetic, cu investiţii de 13 miliarde de euro, creşteri semnificative în energia solară şi eoliană şi un program nuclear independent de Rusia, cu tehnologie occidentală.

"Sunt aici la cel mai important eveniment anual pentru energie şi climă. Este o reuniune la care din toată lumea au venit peste 40.000 de oameni şi aici am vrut să le transmit tuturor mesajul României. Mesajul României este că scriem istorie în energie. Avem investiţii de peste 13 miliarde de euro fonduri nerambursabile în ultimul an şi jumătate, avem peste 10.000 de MW în solar şi eolian, proiecte noi, avem 3.500 de MW în grupuri pe gaz, suntem cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană şi în 2027 ne vom dubla producţia prin Neptun Deep, avem un program nuclear civil ambiţios şi care nu depinde în niciun fel de Federaţia Rusă, este cu tehnologie occidentală, şi ne pregătim de semnarea celui mai important proiect pentru sectorul energetic românesc, reactoarele 3 şi 4. Şi asta se va întâmpla săptămâna aceasta, chiar aici la Baku. Vă ţin la curent. Vreau să fiţi cu fruntea sus şi să fim cu fruntea sus în faţa întregii lumi pentru că avem cu ce şi avem cu cine", a transmis Sebastian Burduja, pe reţeaua de socializare.

Ministrul Energiei participă la cea de-a 29-a Conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite ONU privind schimbările climatice (COP29) de la Baku, Azerbaidjan.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Avem pretul la energie electrica si la gaz cel mai mare din Europa si asta se lauda cu tot felul de vrajeli.

    1. Exact. Ministrul stie tot doar cu laude.

      avem pretul cel mai mare la energie de pe planeta, nu doar din europa

      la unguri pretul e un pic peste noi

    Am tras draperiile si-am facut intuneric in camera, da gandul meu e doar la tine, si-am umplut de lacrimi fata de perna.

    Multumim, stat roman. 

    Burduja chiar face ce trebuie.

    1. Face pe el, gargara de doi bani, realitatea fiind opusa.

      pai a facut revolutia turcoaz, si-a pus pe linekdin future mayor of buch arest, incredibil…sa nu-i uitam tatal

      de ce trebuie sa semneze ctrctul la baku,, nu era normal sa se semneze in romania?

      se plimba o armata de oameni aiurea 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb