Senatorii amână acordarea unui aviz pentru Strategia naţională de apărare

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 18 august 2010

Membrii comisiilor de politică externă din Parlament au amânat, pentru săptămâna viitoare, emiterea unui aviz pentru Strategia naţională de apărare.

Decizia a fost luată în cadrul şedinţei de ieri, în care s-a discutat de amendamentele care ar urma să fie depuse la documentul elaborat de Consiliul Superior de Apărare a Ţării, dar şi despre relaţia cu Federaţia Rusă.

Surse oficiale, citate de Mediafax, susţin că relaţia cu Federaţia Rusia ar putea să fie tratată în cadrul strategiei separat de celelalte state, mai ales în urma cazului în care diplomantul român Gabriel Grecu a fost arestat la Moscova pentru spionaj şi declarat luni persona non grata.

Preşedintele Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor, Attila Korodi, a declarat: "Au fost dezbateri foarte interesante şi foarte constructive în legătură cu Strategia naţională de apărare, pentru că au fost 10-12 amendamente foarte concrete şi foarte serioase. Ne-am hotărât să ne vedem luni, la ora 14.00, pentru a decide textual pe fiecare amendament în parte".

Korodi a precizat că amendamentele vizează zona geostrategică în care România este poziţionată, existând posibilitatea introducerii unor elemene proactive în raport cu vecinii României, dar şi cu "actori mai importanţi".

La rândul său, preşedintele Comisiei de politică externă din Senat, Titus Corlăţean, a precizat că unul dintre amendamente vizează eliminarea din capitolul vulnerabilităţi a campaniilor trusturilor de presă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb