Senatorii PSD au cerut SRI un raport privind tranzacţiile cu muniţie

A.G.R.
Ziarul BURSA #Politică / 11 septembrie 2009

Grupul parlamentar al PSD din Senat i-a adresat directorului Serviciului Român de Informaţii (SRI), George Maior, un set de întrebări referitoare la afacerile cu muniţie, a anunţat, ieri, senatorul social-democrat Daniel Savu, membru al Comisiei de control parlamentar asupra SRI, informează Agerpres.

În adresa semnată de liderul grupului senatorial al PSD, Ion Toma, fostul senator social-democrat George Maior este întrebat dacă SRI a făcut verificări privind respectarea procedurilor vamale la descărcarea de muniţie expirată în Portul Constanţa, încărcătură adusă din străinătate pentru a fi distrusă la uzina mecanică Băbeni, Vâlcea.

De asemenea, senatorii îl întreabă pe Maior dacă pe parcursul manipulării deşeurilor speciale a fost respectată legislaţia privind deşeurile periculoase şi dacă firma care a realizat transportul încărcăturii este autorizată în acest sens.

Prin adresa senatorilor PSD, şeful SRI este interpelat şi dacă "întreaga cantitate de explozibil intrată în ţară a ajuns la Băbeni" sau dacă există posibilitatea ca o parte din muniţie să fi fost reambalată şi transportată spre "alte destinaţii".

Totodată, social-democraţii au cerut date despre eventuale documente de export pentru diverse mărfuri plecate de la Băbeni, dacă există astfel de tranzacţii.

Directorul SRI, George Maior, a precizat, marţi, în faţa Comisiei parlamentare de control asupra activităţii SRI, că serviciul a investigat tranzacţiile cu muniţie adusă din străinătate pentru a fi delaborată la Băbeni, dar nu a constatat ameninţări teroriste în acel caz.

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3460
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4363
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8068
Gram de aur (XAU)Gram de aur524.0023

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
immromania.eu
investenergy.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb